T**** I*** D******
CondamnatAdmite cererea. Dispune anularea suspendării executării pedepselor aplicate prin hotărârile pronunţate în dosar nr. 45/203/2014 şi dosar nr. 551/203/2014. constată că infracţiunile pentru care s-au aplicat cele două pedepse a câte 1 an închisoare sunt comise în concurs real potrivit art. 38 Cp. Dispune contopirea pedepselor stabilite şi aplică pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere potrivit art. 91 şi 92 Cp, stabilind un termen d e supraveghere de 3 ani. Stabileşte măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 lit. "a-e" Cp. Impune ca inculpatul să execute obligaţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. "d" Cp. Obligă ca acest condamnat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru o perioadă de 80 de zile. Supravegherea se va realiza în condiţiile art. 94 Cp. Se vor aduce la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 96 Cp. privind revocarea suspendării executării pedepse sub supraveghere. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Hotarare 96/2015 din 11.08.2015