V********* I**
Inculpat13 aprilie 2016 HOT: În baza art. 337 alin. 1 C. pen. ; Condamnă pe inculpatul V********* I**, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal rap. la art.66 alin. 1 lit. a), b) C. pen. ; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) C. pen. ; Aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea unor drepturi, respectiv ; dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat , de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei . În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; În baza art. 93 alin. (1) lit. a) -e) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere, prevăzute la lit. a) -e) din art. 93C. pen : a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.94 Cod procedură penală pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c-e Cod procedură penală se comunică Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea . Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal; În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 443 lei cu titlu de cheltuieli judiciare . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei . Pronunţată în şedinţa publică din 13 aprilie 2016. Preşedinte,
Hotarare 112/2016 din 13.04.2016Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 13 aprilie 2016 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2016Amână cauza pentru a se prezenta apărătorul titular al inculaptului şi pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere pentru inculapt .
Incheiere de sedinta din 22.03.2016DISP: Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie de a conduce autovehicule de către inculpatul V********* I** pe o perioadă de 30 de zile , începând cu 1.03.2016 Definitivă . Pronunţată în şedinţa publică din 1 martie 2016 . Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 01.03.2016Amână cauza pentru lipsa martorului din acte , Ghiţă Florin .
Incheiere de sedinta din 23.02.2016DISP: Admtie cererea . Dispune prelungirea dreptului de circulaţie , dreptul de a conduce autovehicule de către inculpatul V********* I**, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv 13.01.2016 -11.02.2016 . Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 ianuarie 2016 . Preşdinte,
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Amână cauza la data de 23 februarie 2016, pntru lipsa martorilor în a căror audiere stăruie inculpatul . În ceea ce priveşte cererea de prelungire a dreptului de a conduce formulată de către inculpat, având nevoie de timp, amână pronunţarea la data de 13 ianuarie 2016 .
Incheiere de sedinta din 12.01.2016DISP: Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie de a conduce autovehicule de către inculpatul V********* I** pe o perioadă de 30 de zile , respectiv 9.XII.2015 - 8.01.2016 . Definitivă . Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 2015 . Preşedinte,
Incheiere de sedinta din 09.12.2015Având nevoie de timp amână pronunţarea asupra cererii de prelungirea dreptului de a conduce autovehicule formulată de către inculapt la data de 9 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015Amână cauza pentru administrare probatoriu .
Incheiere de sedinta din 10.11.201529 Septembrie 2015 DISPUNE În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen. : Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul din 29 iunie 2015 în dosar nr. 741/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu privind pe inculpatul V********* I**, trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzute de art. 337 alin. 1 C.pen. , administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii faţă de inculpatul V********* I** . Stabileşte termen de judecată la 10.11.2015 . Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 29 septembrie 2015 . Preşedinte ,
Incheiere camera preliminara din 29.09.2015