B***** E******** P*****
PetentS**** I**** f*** l** I** ş* F******* n***********
IntimatRespinge ca rămasă fără obiect contestaţia la executare formulată, urmare a sesizării Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Topoloveni, privind pe intimatul Sandu Ionuţ. În temeiul disp.art.275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei conform delegaţiei nr.135/07.09.2015 se avansează din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.05.2016.
Hotarare 139/2016 din 16.05.2016Se revine cu adresă către SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale, având în vedere obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 26.10.2015. Se citează intimatul cf.art.353 C.p.p. cu menţiunea de a se prezenta la SML Argeş în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta actele medicale privind afecţiunile de care suferă; să achite contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea probei cu expertiză medico-legală, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei. Amână cauza la data de 16.05.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04.2016.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Se revine cu adresă către SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale, având în vedere obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 26.10.2015. Se emite adresă către intimat cu menţiunea ca la data de 05.04.2016 să se prezinte la SML Argeş în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta actele medicale privind afecţiunile de care suferă; să achite contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea probei cu expertiză medico-legală, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în situaţia în care nu se va conforma dispoziţiilor instanţei. Se ia legătura telefonic la Postul de Poliţie Bogaţi pentru a-i pune în vedere intimatului să se prezinte la SML Argeş la data 05.04.2016 în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse. Se citează intimatul cu mandat de aducere cf.art.265 C.p.p. Amână cauza la data de 11.04.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.03.2016.
Incheiere de sedinta din 21.03.2016Se revine cu adresă către SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale, având în vedere obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 26.10.2015. Pune în vedere intimatului să îndeplinească următoarele obligaţii procesuale: să se prezinte la SML Argeş la data de 01.03.2016 în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta actele medicale privind afecţiunile de care suferă; să depună la dosar un certificat medical emis de Cabinetul Medicului de Familie din care să rezulte posibilitatea acestuia de a presta muncă în folosul comunităţii; să achite contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea probei cu expertiză medico-legală, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Amână cauza la data de 21.03.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.02.2016.
Incheiere de sedinta din 22.02.2016Se revine cu adresă către SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale, având în vedere obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 26.10.2015. Pune în vedere intimatului să se prezinte la SML Argeş în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta actele medicale privind afecţiunile de care suferă şi a achita contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea acestei probe, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Pune în vedere apărătorului din oficiu al intimatului să se prezinte în vederea asigurării asistenţei juridice, iar în cazul imposibilităţii de prezentare la următoarele termene de judecată să-şi asigure substituirea în condiţiile legii, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Se citează intimatul cu mandat de aducere cf.art.265 C.p.p. Amână cauza la data de 22.02.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.01.2016.
Incheiere de sedinta din 18.01.2016Se revine cu adresă către SML Argeş în vederea efectuării expertizei medico-legale, având în vedere obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din data de 26.10.2015. Pune în vedere intimatului să se prezinte la SML Argeş, marţi 08.12.2015, ora 9.00 în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta actele medicale privind afecţiunile de care suferă şi a achita contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea acestei probe, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare. Amână cauza la data de 18.01.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23.11.2015
Incheiere de sedinta din 23.11.2015În temeiul disp.art.172 alin.3 şi alin.5 C.p.p. dispune efectuarea expertizei medico-legale de către SML Argeş, cu următoarele obiective: - să se stabilească prin examinarea intimatului şi a înscrisurilor medicale anexate afecţiunile de care acesta suferă; - faţă de aspectele constatate la punctul 1 să se precizeze dacă intimatul are capacitate de muncă. Pune în vedere intimatului să se prezinte la SML Argeş în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale dispuse, urmând a prezenta acte medicale privind afecţiunile de care suferă şi a achita contravaloarea cheltuielilor ce se vor efectua pentru administrarea acestei probe. Se reia procedura de citare cu intimatul cu această menţiune conf. disp.art.353 Cod pr.pen., precum şi cu mandat de aducere cf.art.265 C.p.p. Amână cauza la data de 23.11.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2015
Incheiere de sedinta din 26.10.2015Pentru lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, amână judecarea cauzei la data de 26.10.2015. Pune în vedere apărătorului din oficiu al inculpatului ca la următoarele termen de judecată să se prezinte în vederea soluţionării cauzei, în cazul imposibilităţii de prezentare să-şi asigure substituirea în condiţiile legii, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare. Se citează intimatul conf. disp.art.353 Cod pr.pen., precum şi cu mandat de aducere cf.art.265 C.p.p. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12.10.2015
Incheiere de sedinta din 12.10.2015Pentru lipsă de procedură cu intimatul, amână judecarea cauzei la data de 12.10.2015, pentru când se citează intimatul, conf. disp.art.353 Cod pr.pen., cu menţiunea de a depune la dosar toate actele medicale privind afecţiunile de care suferă. . Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2015
Incheiere de sedinta din 21.09.2015Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2015, pentru când se citează intimatul, conf. disp.art.353 Cod pr.pen., cu menţiunea de a depune la dosar toate actele medicale privind afecţiunile de care suferă. . Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 07.09.2015