B******** M****
Parte civilăB**** N***
InculpatB******** V********
Parte civilăS******* J******* D* U****** S* I*** C** N**
Parte civilăCondamnă inculpatul B**** N*** la pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. şi ped. de art. 180 alin. 2 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. e C. pen. din 1969, art. 396 alin. 1, 2 C.pr.pen., cu referire la art. 5 alin. 1 C.pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C.pen. Condamnă inculpatul B**** N*** la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 800 (opt sute) lei pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C. pen. din 1969, art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. din 1969, art. 63 alin. 3 teza a II-a C.pen, art. 396 alin. 1, 2 C.pr.pen., cu referire la art. 5 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 36 alin. 1 cu referire la art. 33 lit. a şi art. 34 lit. d C.pen. 1969 constată că cele două infracţiuni sunt concurente, motiv pentru care contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea de 2 (două) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 800 lei. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în func?ii elective publice ?i a dreptului de a ocupa o func?ie implicând exerci?iul autorită?ii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a ?i lit. b) C.pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen. din 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a C.pen. În temeiul art. 81 alin. 1 C.pen. din 1969 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 (două) luni închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale în cuantum de 800 lei. În temeiul art. 82 C.pen. din 1969 stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni, termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului B**** N*** asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art.19, art. 25, art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B******** M**** şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile B******** M**** suma de 4082 lei, din care suma de 4000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 82 lei , cu titlu de daune materiale. În temeiul art.19, art. 25, art. 397 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 1357 C.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B******** V******** şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 100 lei cu titlu de daune materiale. Respinge celelalte pretenţii ale părţilor civile B******** M**** şi B******** V********, ca neîntemeiate. În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 C. pr. pen., 1349, 1357 C.civ. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006 admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Jude?ean de Urgen?ă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava ?i obligă inculpatul B**** N***, la plata către aceasta a sumei de 361,5 lei, reprezentând cheltuieli rezultate în urma consulturilor ?i investiga?iilor din UPU a persoanei vătămate B******** M****. În baza art. 398 C.pr.pen. raportat la art. 272 C.pr.pen. şi art. 274 alin. 1 C.pr.pen obligă inculpatul B**** N*** la plata către stat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 lei din cursul urmăririi penale Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.12.2016.
Hotarare 360/2016 din 05.12.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 05.12.2016 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 28.11.2016 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.11.2016Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 14.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 31.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2016Amână judecarea cauzei la data de 19 septembrie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere şi cu menţiunea pentru organele de poliţie de a executa mandatul de aducere prin însoţirea efectivă a martorului la instanţa de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.06.2016Amână judecarea cauzei la data de 22 iunie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere, sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare şi cu menţiunea pentru organele de poliţie de a executa mandatul de aducere prin însoţirea efectivă a martorului la instanţa de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 06.06.2016Amână judecarea cauzei la data de 6 iunie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Dobresinciuc Vasile, cu mandat de aducere. Se citează martorul Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere, sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare. Se emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a preciza care este motivul imposibilităţii de executare a mandatului de aducere privind pe martorul Vieriu Mihai Gabriel la termenul de astăzi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 mai 2016.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016Amână judecarea cauzei la data de 9 mai 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Dobresinciuc Vasile. Se citează martorul Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere, cu menţiunea executării prin însoţirea efectivă a martorului la instanţă. Se revine cu adresă către I.M.L. Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Amână judecarea cauzei la data de 11 aprilie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se citează martorul Bejenariu Constantin. Se citează martorul Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere. Se emite adresă către I.P.J. Suceava cu menţiunea de a indica motivul imposibilităţii executării mandatului de aducere privind pe martorul Vieriu Mihai Gabriel. Se revine cu adresă către I.M.L. Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 martie 2016. *Notă: După strigarea cauzei, înaintea încheierii şedinţei de judecată, a fost depus la dosar, prin Serviciul Registratură, procesul verbal întocmit de I.P.J. Suceava privind motivul neexecutării mandatului de aducere privind pe martorul Vieriu Mihai Gabriel, motiv pentru care instanţa revine de la adresa dispusă către I.P.J. Suceava.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016Amână judecarea cauzei la data de 14 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se emite adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru a preciza dacă se constituie sau nu parte civilă în cauză cu privire la cheltuielile ocazionate de serviciile medicale acordate părţii civile B******** M****. Se emite adresă către Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru a înainta la dosar întreaga documentaţie medico-legală care a stat la baza emiterii certificatului medico-legal nr.309-SV/A2 din 29.04.2013. Se revine cu adresă către I.M.L. Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză. Se citează cu mandat de aducere martorul Vieriu Mihai Gabriel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.02.2016Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se revine cu adresă către I.M.L. Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză. Se citează cu mandat de aducere martorul Vieriu Mihai Gabriel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 ianuarie 2016. *Notă: După strigarea cauzei, înaintea încheierii şedinţei de judecată, instanţa ia act că în sala de judecată se prezintă martorul Vieriu Mihai Gabriel, ca urmare a executării mandatului de aducere emis pe numele său, ocazie cu care i se aduce la cunoştinţă termenul acordat şi i se pune în vedere să se prezinte la data respectivă, în vederea audierii, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neprezentare. Totodată revine de la emiterea mandatului de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.01.2016Amână judecarea cauzei la data de 18 ianuarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se revine cu adresă către I.M.L. Iaşi pentru efectuarea raportului de expertiză. Pune în vedere părţii civile B******** M****, prin apărător, să se prezinte la I.M.L. Iaşi în cursul lunii decembrie în vederea efectuării expertizei, sub sancţiunea amendării cu suma de 5000 de lei. Pune în vedere inculpatului să achite contravaloarea expertizei. Se citează cu mandat de aducere martorul Vieriu Mihai Gabriel. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Revine cu adresă către I.M.L. Iaşi în sensul celei dispuse la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2015, pentru când se va cita martorul din lucrări Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 octombrie 2015. *Notă: După strigarea cauzei a fost înaintat la dosar răspunsul formulat de I.M.L. Iaşi la adresa emisă de instanţă la termenul anterior, precum şi procesul verbal privind mandatul de aducere emis pentru martorul Vieriu Mihai Gabriel.
Incheiere de sedinta din 28.10.2015Încuviinţează proba cu expertiza medico-legală solicitată de inculpat, prin apărător, pe baza următoarelor obiective propuse de acesta: 1. Să se arate dacă numărul de 15-17 zile de îngrijiri medicale, indicat prin Certificatul medico-legal nr.309/SV/A2 din data de 29.04.2013 a fost corect stabilit, raportat la leziunile suferite de către partea civilă B******** M****; 2. Să se arate dacă pierderea celor 4 dinţi s-ar fi putut produce şi prin cădere, nu doar prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente, având în vedere că în certificatul medico-legal nr.309/SV/A2 din data de 29.04.2013 se constată că fracturarea dinţilor s-a produs pe fond patologic, carios. Se va emite adresă către I.M.L. Iaşi pentru a se solicita efectuarea expertizei şi pentru a comunica costul acesteia, care urmează a fi suportat de inculpat. Totodată i se va comunica documentaţia medicală care a stat la baza întocmirii certificatului medico-legal nr.309/A2 din 29.04.2013, emis părţii civile Bejinariu Matei. Amână judecarea cauzei la data de 28 octombrie 2015, pentru când se va cita martorul din lucrări Vieriu Mihai Gabriel, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015Se va emite adresă către S.M.L. Suceava pentru a i se solicita să înainteze la dosar documentaţia medicală care a stat la baza întocmirii certificatului medico-legal nr.309/A2 din 29.04.2013, emis părţii civile Bejinariu Matei. Prorogă discutarea probei cu expertiza medico-legală solicitată de inculpat, prin apărător, după depunerea la dosar a documentaţiei medicale care a stat la baza întocmirii certificatului medico-legal nr.309/A2 din 29.04.2013, emis părţii civile Bejinariu Matei. Amână judecarea cauzei la data de 30 septembrie 2015, pentru când se vor cita martorii din lucrări Vieriu Mihai Gabriel şi Ispir Gheorghe, cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015Pune în vedere părţii civile Bejinariu Valentina să se prezinte la următorul termen de judecată având asupra sa actul de identitate, în vederea audierii. Dispune reaudierea martorilor din lucrări, respectiv Vieriu Mihai Gabriel şi Ispir Gheorghe. Admite proba cu înscrisul în circumstanţiere depus la dosar de inculpat, prin apărător. Admite proba testimonială solicitată de inculpat, prin apărător, cu declaraţia martorului Dobresinciuc Vasile, care urmează a fi citat după audierea martorilor din lucrări. Admite proba testimonială solicitată de părţile civile, prin apărător, cu declaraţia martorului Bejinariu Constantin, a cărui prezenţă va fi asigurată în instanţă de către părţile civile, după audierea martorilor din lucrări. Prorogă discutarea probei cu expertiza medico-legală solicitată de inculpat, prin apărător, după depunerea la dosar a obiectivelor. Pune în vedere inculpatului, prin apărător, să depună în scris obiectivele în baza cărora solicită efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 2 septembrie 2015, pentru când se vor cita martorii din lucrări Vieriu Mihai Gabriel şi Ispir Gheorghe la domiciliile indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 03.06.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1866/P/2013 din data de 13 ianuarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul B**** N***, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. 2 C.p. din anul 1968 şi distrugere prev. de art. 217 alin. 1 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p. şi totul raportat la art. 5 alin. 1 C.p, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** N*** şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C6 penal pentru data de 3 iunie 2015, pentru când se vor cita părţile şi se va emite adresă pentru ataşarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.05.2015.
Incheiere camera preliminara din 13.05.2015Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, în vederea pregătirii apărării. Amână judecata cauzei pentru data de 13 mai 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 06.05.2015Admite cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat, în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării. Amână judecata cauzei pentru data de 6 mai 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 22.04.2015