S** I***
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală admite acordul de recunoa?tere a vinovă?iei încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi inculpatul S** I***, fiul lui Ioan şi Margareta, ns. la 07.10.1977 în Oradea, judeţ Bihor, domiciliat în com. Ineu nr. 110, judeţ Bihor, CNP *********4657, fără antecedente penale, în dosar nr. 5926/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi în consecinţă: În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul S. I., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului, la pedeapsa de : -1 an 1 lună închisoare În baza art. 67 alin. 1 C. penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. penal, constând în : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, În baza art. 65 alin. 1 C. penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. penal. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ineu sau în cadrul Primăriei Oşorhei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 272 C.pr.pen. dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Bihor a sumei de 70 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu Orz Anca, conform deleg. 4348/21.09.2015, onorariu redus în baza disp. art. 10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi cu inculpatul. Pronunţată în şedinţa publică din 12 octombrie 2015.
Hotarare 1179/2015 din 12.10.2015