Dosar 12785/225/2015 din 22.12.2015

infracţiuni la alte legi speciale infracţiuni prevăzute de CODUL FISCAL


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 12785/225/2015
Data dosar:
22.12.2015
Instanta:
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
Departament:
..
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale infracţiuni prevăzute de CODUL FISCAL
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.06.2017 la ora 09:00

    Complet: Complet 4 penal
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În baza art. 2961 alin. 2 lit. a) raportat la art. 2961 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul B****** D******, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 67 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C. pen. În baza art. 41 alin. 1 C. pen., constată că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în condiţiile recidivei postcondamnatorii faţă de condamnarea inculpatului dispusă prin sentinţa penală nr. 737/04.04.2012 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 16246/231/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1260/R/24.09.2012 pronunţată de Curtea de apel Galaţi. În baza art. 104 alin. 2 C. pen. revocă liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 4 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 737/04.04.2012 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 16246/231/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1260/R/24.09.2012 pronunţată de Curtea de apel Galaţi. În baza art. 43 alin. 1 C. pen. adaugă la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare stabilită prin prezenta sentinţă pedeapsa de 339 zile închisoare reprezentând restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 737/04.04.2012 pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 16246/231/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1260/R/24.09.2012 pronunţată de Curtea de apel Galaţi, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă totală de 2 (doi) ani şi 339 zile închisoare. Dispune executarea pedepsei în condiţiile art. 60 C. pen. În baza art. 45 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 67 alin. 1 C. pen. raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. c) C. pen. În baza art. 45 alin. 5 şi alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 65 alin. 1 C. pen. raportat la art. 67 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 65 alin. 3 C. pen. Admite acţiunea civilă formulată şi precizată de partea civilă STATUL ROMÂN reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, Sector 5, prin DGRFP Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi. Obligă inculpatul B****** D******, să plătească părţii civile STATUL ROMÂN reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, Sector 5, prin DGRFP Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, Piaţa Radu Negru, nr. 1, jud. Mehedinţi suma de 4458 lei cu titlu de daune materiale, la care se adaugă obligaţiile accesorii conform dispoziţiilor Codului fiscal de la data săvârşirii faptei (22.09.2015) şi până la plata efectivă. În baza art. 404 alin. 4 lit. c) C. proc. pen. menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituit asupra sumei de 977 lei prin ordonanţa din 10.12.2015. În baza art. 112 alin. 1 lit. f C. pen. raportat la art. 108 lit. d C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul B****** D****** cantitatea totală de 541 pachete de ţigări (dintre care 191 pachete de ţigări marca Ashima netimbrate, 165 pachete de ţigări marca Pall Mall cu timbru Serbia, 98 pachete de ţigări marca Marble netimbrate, 51 pachete de ţigări marca Viceroy cu timbru Serbia, 25 pachete de ţigări marca Winston cu timbru Serbia, 10 pachete de ţigări marca Next cu timbru Serbia şi un pachet de ţigări marca Fast cu timbru Serbia), fără marcaje fiscale legale, depuse la camera de corpuri delicte conform dovezii seria AAA nr. 0018262/30.09.2015. În baza art. 274 alin. 2 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca de 130 lei reprezentând 50% din onorariul pentru avocat Ghidan Daniela, apărător desemnat din oficiu pentru faza procesuală de judecată potrivit delegaţiei nr. 495 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 03.02.2016 să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.06.2017, la sediul instanţei.

    Hotarare 529/2017 din 23.06.2017
  • Sedinta din data de 26.05.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Repus pe rol

    În baza 123 al. 3 din Hotărârea nr. 1375/2015 din data de 17.12.2015 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, repune cauza pe rol şi stabileşte termen la data de 23.06.2017 pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.05.2017, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2017
  • Sedinta din data de 12.05.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    În baza art. 391 alin. 2 C. proc. pen., amână pronunţarea la data de 26.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.05.2017, la sediul instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2017
  • Sedinta din data de 28.04.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 C. proc. pen., stabileşte deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12.05.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2017, la sediul instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2017
  • Sedinta din data de 21.04.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    Pentru dezbaterea fondului cauzei, amână cauza şi acordă termen la data de 28.04.2017 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 21.04.2017
  • Sedinta din data de 31.03.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    în vederea prezentării martorului, amână cauza şi acordă termen la data de 21.04.2017, pentru când se citează martorul atât la domiciliu cât şi la locul de muncă şi se emite mandat de aducere pentru acesta, părţile având termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2017
  • Sedinta din data de 03.03.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorului solicitat de reprezentantul Ministerului Public, amână cauza şi acordă termen la data de 31.03.2017 pentru când se citează martorul la adresa indicată, părţile având termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 03.03.2017
  • Sedinta din data de 08.02.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    în vederea asigurării unei apărări efective a inculpatului, admite cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul ales al acestuia şi acordă termen la data de 03.03.2017 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2017
  • Sedinta din data de 18.01.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    în vederea emiterii adreselor dispuse de instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 08.02.2017 pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2017
  • Sedinta din data de 25.11.2016 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 penal
  • Amână cauza

    Respinge cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul ales al inculpatului. În vederea emiterii adreselor dispuse de instanţă, amână cauza şi acordă termen la data de 18.01.2017, pentru când se citează martorul, părţile având termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2016
  • Sedinta din data de 23.11.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    dosar rerepartizat în urma desfiinţării completului C9

  • Sedinta din data de 28.09.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Având în vedere hotărârea nr. 6 din 09.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin prin care s-a dispus, începând cu data de 19.09.2016 radicalizarea formei de protest, în sensul că se vor judeca doar cauzele de tip urgent - respectiv cele cu arestaţi preventiv sau la domiciliu, cele vizând persoanele plasate sub control judiciar, cele vizând măsurile procesuale în materie penală şi cele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene, instanţa, constatând că prezenta cauză nu se regăseşte printre cauzele de tip urgent, va acorda termen la data de 23.11.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.09.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.09.2016 pentru când se citează martorul lipsă cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 01.06.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 22.06.2016 în vederea administrrării probatoriului încuviinţat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 01.06.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului. Se emit adrese către Tribunalul Mehedinţi şi Judecătoria Focşani, în vederea înaintării sentinţelor penale de condamnare.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Dispune conceptarea şi citarea în cauză în calitate de parte civilă a Statului Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

    Incheiere de sedinta din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 02.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C9-penal
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de inculpat.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2016
  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 08:30

    Complet: C9 CPJ penal
  • Amână cauza

    Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispune începerea judecăţii şi fixează termen la completul C9 penal pentru data de 02.03.2016 pentru când se citează inculpatul. Suma de 260 lei reprezentând onorariu pentru avocat Ghidan Daniela, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 137 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 30.12.2015, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune emiterea unei adrese către Baroul Mehedinţi pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpatul B****** D******, cu menţiunea că în procedura de cameră preliminară avocatul Ghidan Daniela a acordat asistenţă judiciară obligatorie inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.01.2016, la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.

    Incheiere camera preliminara din 27.01.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD