M******* C********
InculpatP******** D* P* L**** J********** S*******
IntimatAdmite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei În baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului M******* C********, din infracţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev de art 335 alin 2 C pen, în infracţiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev de art 86 alin. 2 din OUG 192/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art 5 C pen. In baza art. 396 alin 1 Cod procedura penala condamna pe inculpatul M******* C********, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev de art 86 alin. 2 din OUG 192/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea art 5 C pen În baza art 15 alin 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art 85 V C pen, dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare, dispuse prin sentinţa penală nr. 24/11.03.2014 în dos. 796/247/2013 de Judecătoria Însurăţei, definitivă prin D.P. 476/A din 26.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R În baza art 15 alin 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art 85 V C pen, dispune anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare, dispuse prin sentinţa penală nr. 435/30.01.2014 în dos. 24327/280/2012 de Judecătoria Piteşti, definitivă prin D.P. 399/A din 30.06.2014.2014 a Curţii de Apel Piteşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R şi repune în individualitatea lor cele două pedepse, respectiv -pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R -pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R În baza art art 85 V C pen, art 33 alin 1 V.C pen, 34 alin 1 lit b V.C pen, dispune contopirea pedepselor concurente, respectiv a pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin prezenta cu pedepsele cu pedepsele de - 8 luni închisoare, dispuse prin sentinţa penală nr. 24/11.03.2014 în dos. 796/247/2013 de Judecătoria Însurăţei, definitivă prin D.P. 476/A din 26.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R, dispuse prin sentinţa penală nr. 435/30.01.2014 în dos. 24327/280/2012 de Judecătoria Piteşti, definitivă prin D.P. 399/A din 30.06.2014.2014 a Curţii de Apel Piteşti - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev de art 86 alin 2 din OUG 195/2002 R, dispuse prin sentinţa penală nr. 435/30.01.2014 în dos. 24327/280/2012 de Judecătoria Piteşti, definitivă prin D.P. 399/A din 30.06.2014.2014 a Curţii de Apel Piteşti urmând ca inculpatul M******* C******** să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, pe care o sporeşte cu două luni, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de un an şi două luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b V.C.p., pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 VC.p. În baza art. 86 ind. 1 V.Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani şi două luni, ce constituie termenul de încercare pentru inculpat, stabilit in condiţiile art. 86 ind. 2 V.Cod penal, termen de încercare ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s – a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv a sentinţa penală nr. 24/11.03.2014 în dos. 796/247/2013 de Judecătoria Însurăţei, definitivă prin D.P. 476/A din 26.05.2014 a Curţii de Apel Bucureşti În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 V. Cod pena1 condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 V. Cod Penal inculpatul trebuie să respecte următoarea obligaţie - lit. e -să nu conducă niciun autovehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii unui permis de conducere, pe durata termenului de încercare În baza art. 404 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86 ind. 4 V.C. pen. În baza art. 71 alin. 5 V.C.p. va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.12.2015.
Hotarare 138/2015 din 22.12.2015Amână pronun?area cauzei la data de 22.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2015Repune cauza pe rol şi dispune citarea inculpatului pentru termenul din 17.12.2015, în vederea discutării aplicării legii penale mai favorabile.
Incheiere de sedinta din 26.11.2015Acordă un nou termen de judecată pentru a se înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Acordă termen şi dispune emiterea unei adrese către DGP Bucuresti, pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.989/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia privind pe inculpatul M******* C********, trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere de către o persoană al cărui permis de conducere a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendat sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prev. de art.335 alin 2 C.P,a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M******* C********. Stabileşte termen de judecată la data de 15.10.2015, ora 09.30, C5, şedinţă nepublică. Se citează partile. Se emite adresă către Inspectoratul de Poliţie al jud. Mehedinţi pentru a comunica fişa de cazier judiciar a inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.09.2015.
Incheiere camera preliminara 78/2015 din 25.09.2015Admite ca întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 18.09.2015