S* C******* D* A** T********* - D******** S*
ReclamantT******** D******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A, cu sediul social în municipiul Târgovişte, Bd. I.C. Brătianu, nr. 50, jud. Dâmboviţa, Debranşează pârâta de la reţeaua de apă şi canalizare, acesta fiind obligată a permite accesul reprezentanţilor reclamantei în incinta proprietăţii sale în vederea efectuării acestei operaţiuni. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecata (taxă de timbru). Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea depunându-se la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţa publica, azi 25.01.2016.
Hotarare 103/2016 din 25.01.2016Amâna cauza şi acordă termen de judecată la 25 ianuarie 2016 Se va emite adresa catre reclamantă cu solicitarea sa precizeze daca contractul nr. 28276/01.11.2008, la care face referire in actiune a fost reziliat (in caz afirmativ să precizeze motivul rezilierii – acordul părţilor sau nerespectarea de obligaţii contractuale, cu indicarea în concret, daca este cazul, a obligaţiilor contractuale ce nu au fost respectate, plus sa se faca dovada că partea a fost notificată în acest sens, astfel cum se prevede în contract), daca paratul are in prezent sau a avut debite restante la plata serviciului de furnizare a apei si care este modalitatea în care a „încetat” valabilitatea contractului la 15.01.2013
Incheiere de sedinta din 23.11.2015Amâna cauza pentru ca părţile să stingă litigiul pe cale amiabilă şi acordă termen de judecată la 23 noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 19.10.2015