S* A*** T**** S** Ş* M******* V***** V*****
ReclamantS* M**** B*** S**
PârâtAdmite excepţia lipsei capacităţii civile a pârâtei invocată de pârâta SC MARCO BABA S.R.L.. Respinge acţiunea în pretenţii precizată de reclamanta S.C. ALVI TRANS S.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC MARCO BABA S.R.L., ca fiind în contradictoriu cu o persoană fără capacitate civilă. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 NCPC azi, 19.05.2016.
Hotarare 2747/2016 din 19.05.2016Amână pronunţarea pentru data de 19 mai 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2016- admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul convenţional al societăţii creditoare; - acordă un nou termen de judecată; - pune în vedere reprezentantului creditoarei ca, în ipoteza în care va înţelege să formuleze un răspuns raportat la notele de şedinţă ale debitoarei, acesta se impune a fi depus la dosar cu cel puţin 5 zile anterior termenului de judecată ce se va stabili; - constată că părţile au termen în cunoştinţă, prin reprezentanţii lor convenţionali. Stabileşte termen de judecată la data de 6 mai 2016. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 8 aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016- ia act de precizarea la acţiune a petentei creditoare, care în baza acesteia devine reclamantă. - dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în sistemul informatizat Ecris, în sensul în care se va modifica obiectul cauzei din ordonanţă de plată în acela de pretenţii, părţile urmând a avea calitatea de S.C. ALVI TRANS S.R.L- reclamant şi S* M**** B*** S**- pârât, - încuviinţează pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei S* M**** B*** S**, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă şi concludentă pentru justa soluţionare a cauzei. - pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei ca în termen de 5 zile să depună punctele de întrebare ce formează proba cu interogatoriul pârâtei în vederea comunicării, - pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantei ca anterior termenului de judecată care se va acorda să depună înscrisurile care atestă dovada achitării facturii nr. 177/20.04.2015. - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată; - reluarea procedurii de citare cu pârâta cu un exemplar al interogatoriului, ulterior depunerii de către reclamantă, şi cu solicitarea ca anterior termenului de judecată care se va acorda să depună răspunsul la interogatoriul comunicat, sub sancţiunea aplicării prevederilor art.358 Cod procedură civilă în caz de neconformare, - acordă termen în cunoştinţă reclamantei prin reprezentantul convenţional. Stabileşte termen de judecată la data de 08.04. 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03. 2016.
Incheiere de sedinta din 04.03.2016- admite cererea de amânare formulată de către reprezentanta societăţii debitoare; - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată; - pune în vedere reprezentantei debitoarei ca, în ipoteza în care va înţelege să formuleze răspuns cu privire la precizarea de acţiune, acesta se impune a fi depus cu cel puţin 10 zile anterior următorului termen de judecată; - stabileşte taxa judiciară de timbru la valoarea de 414,92 lei, şi îi pune în vedere reprezentantului convenţional al societăţii creditoare să depună dovada achitării acestei taxe judiciare de timbru, până la termenul de judecată următor, sub sancţiunea anulării. De asemenea, instanţa îi aduce la cunoştinţă domnului avocat faptul că are posibilitatea de a formula cerere de acordare a ajutorului public judiciar, în termen de 5 zile de la prezentul termen de judecată, precum şi cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, în termen de 3 zile de la prezentul termen de judecată; - constată că părţile au termen în cunoştinţă. Stabileşte termen de judecată la data de 18 martie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 05.02.2016- admite cererea de amânare formulată de către reprezentantul creditoarei; - amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată; - pune în vedere reprezentantului convenţional al societăţii creditoare să depună la dosar cu privire la suma de 10.198,48 lei pretinsă, dovada comunicării către debitoare a somaţiei prevăzute de art. 1015 NCPC, în conformitate cu dispoziţiile respectivului articol, precum şi să depună înscrisurile în probaţiune despre care a făcut vorbire în cuprinsul acţiunii, respectiv ordinele de plată; - acordă termen în cunoştinţă părţilor, prin reprezentanţii lor convenţionali. Stabileşte termen de judecată la data de 5 februarie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2015
Incheiere de sedinta din 18.12.2015