D******** N******
CondamnatÎn baza art. 43 alin. 3 C. proc. pen., reuneşte cauza ce formează obiectul dosarului nr. 336/225/2016 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la cauza ce formează obiectul dosarului nr. 12915/225/2015 al aceleiaşi instanţe. Admite cererea de liberare condiţionată şi propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul D******** N******, deţinut în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 36/2014, emis în baza sentinţei penale nr. 19/2014 a Judecătoriei Baia de Aramă. Cheltuielile judiciare în cuantum de 300 lei rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Balu Darius, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 133 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 30.12.2015 şi suma de 130 lei, reprezentând onorariul pentru avocat Albu Cristina, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 276 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 15.01.2016 să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2016, la sediul instanţei.
Hotarare 101/2016 din 15.01.2016