N**** F***** A*******
InculpatM*** F***** F*****
InculpatC****** G******* Ş*****
Parte civilăÎn baza art. 228 alineat 1, art.229 alineat 1 lit. b),d), alineat 2 litera b) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul N**** F***** A*******, în prezent aflat în stare de arest preventiv şi deţinut în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt calificat”. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 Cod Penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 399 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului N**** F***** A*******. În temeiul art. 404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul N**** F***** A******* durata reţinerii şi durata arestării preventive de la 29.09.2015 la zi. În baza art. 228 alineat 1, art.229 alineat 1 lit. b),d), alineat 2 litera b) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M*** F***** F*****, în prezent aflat în stare de arest preventiv şi deţinut în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt calificat”. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 Cod Penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 399 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului M*** F***** F*****. În temeiul art. 404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul M*** F***** F***** durata reţinerii şi durata arestării preventive de la 29.09.2015 la zi. În baza art. 23 şi art. 25 coroborat cu art. 397 Cod procedură penală admite în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă C****** G******* Ş***** şi obligă pe cei doi inculpaţi N**** F***** A******* şi M*** F***** F*****, în solidar, să achite părţii civile C****** G******* Ş***** suma de 500 Euro. În baza art. 274 alineatele 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 272 Cod Procedură Penală dispune virarea sumei de 360 lei în contul BA ARAD. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2015.
Hotarare 2695/2015 din 27.11.2015Stabileşte termen de pronunţare la data de 27.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2015Dispune începerea judecăţii. Stabileşte termen de judecată la data de 25.11.2015.
Incheiere camera preliminara 767 din 13.11.2015Menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpaţi.
Incheiere de sedinta din 13.11.2015Menţine măsura arestului preventiv.
Incheiere camera preliminara 709 din 20.10.2015