S* R******* M***** S**
PârâtC**** R**** S* P*** A************ J******* P***** G*** I****
ReclamantC**** R**** S* P*** A************ J******* P** I***** I****
ReclamantA************ J******* C****** I********* D* I********* S****** Z*****
LichidatorRespinge excepţia invocată de pârâta Societatea ROMALTYN MINING SRL Baia Mare privind prescripţia dreptului material la acţiune. Admite acţiunea formulată de reclamanta Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA, în insolvenţă, prin administrator special av. dr. Sîrbu Manuela, având administratori judiciari Pareto Grup IPURL şi Pro Insolv IPURL în contradictoriu cu pârâta Societatea ROMALTYN MINING SRL cu şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.162.223,64 lei reprezentând contravaloarea folosinţei bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de închiriere nr. 1369 – 1371 din 9.07.2007, nr. 1510 din 3.08.2007 şi cel cu nr. 2707/29.09.2008, calculată de la data expirării contractelor şi actelor adiţionale, până la 31.XII.2014 şi în continuare, până la data predării efective a bunurilor către reclamantă. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Tribunalul Maramureş, Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 7 noiembrie 2016.
Hotarare 2306/2016 din 07.11.2016A.P. la 7 noiembrie 2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2016A.P. la 28.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2016pt. ca reclamanta şi instanţa să se pronunţe asupra excepţiei netimbrării invocată de pârâtă
Incheiere de sedinta din 21.09.2016DISPUNE: În baza art. 413 pct. 1 Cod pr. civilă, Suspendă cauza şi trimite dosarul la arhivă până la soluţionarea dosarului nr. 2191/100/2015 aflat pe rolul Tribunalului Timiş. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 28 octombrie 2015.
Incheiere suspendare din 28.10.2015termen acordat pentru dezbaterea fondului cauzei
Incheiere de sedinta din 14.10.2015lipsa de procedura cu pârâta
Incheiere de sedinta din 16.09.2015Stabileşte termen pentru acţiunea în pretenţii la data de 16.09.2015, disjunge cererea reconvenţională şi dispune înregistrarea acesteia sub un nou număr de dosar
Incheiere de sedinta din 10.06.2015