Dosar 129/213/2015 din 30.01.2015

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 129/213/2015
Data dosar:
30.01.2015
Instanta:
Judecătoria Corabia
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2015 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC IRAMAN DISTRIBUTION SRL-în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar Omniconsult ipurl în contradictoriu pârâta SC ANCUŢA CRIS SORAN SRL , având ca obiect pretenţii, aşa cum a fost precizată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 100 lei cu titlu de debit şi penalităţile de întârziere aferente debitului restant de 0,5% pe zi de la data scadenţei şi până la plata efectivă a debitului. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată Cu drept, de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, respectiv Judecătoria Corabia. Pronuntata în şedinta publica, azi, 11.06.2015, la sediul Judecatoriei Corabia, judeţul Olt.

    Hotarare 564/2015 din 11.06.2015
  • Sedinta din data de 07.05.2015 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Avand in vedere procedura de citare nelegal îndeplinită cu parata acorda termen de judecata la 11.06.2015 pentru reluarea citării pârâtei.

    Incheiere de sedinta din 07.05.2015
  • Sedinta din data de 16.04.2015 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 07.05.2015. Se citează pârâta cu mentiunea achitării debitului datorat.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD