B*** M*****
ReclamantT****** I*****
PârâtRespinge acţiunea ca rămasă fără obiect. Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 320 lei. Contravaloarea ajutorului public de care a beneficiat reclamantul rămâne în sarcina statului. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în sedintă publică, azi,12.11.2015.
Hotarare 8278/2015 din 12.11.2015Amână pronunţarea la 12.11.2015 pentru a se depune la dosar concluzii scrise. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2015PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Acordarea unui nou termen pentru continuitatea completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.19 Cod procedură civilă. Menţine dispoziţiile din încheierea anterioară, sens în care, se citează martorii Gâlceavă Constantin şi Boia Marin, la adresele indicate. Amână judecarea cauzei la 05.11.2015, pentru când se citează pârâtul, reclamantul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2015
Incheiere de sedinta din 17.09.2015PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori, respectiv Gâlceavă Constantin, domiciliat în comuna Saelele, sat Saelele, judeţul Teleorman şi Boia Marin, domiciliat în comuna Saelele, sat Saelele, judeţul Teleorman. Prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză de specialitate, după administrarea celorlalte probe. Se citează martorii Gâlceavă Constantin şi Boia Marin la adresele menţionate. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2015, pentru când se citează pârâtul, reclamantul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Mai 2015.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015