D********* D* I**
PetentIa act de retragerea cererii de liberare condiţionată formulată de petentul –condamnat Dumitrache Ion. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul- condamnat la plata sumei de 310 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 septembrie 2015.
Hotarare 2455/2015 din 29.09.2015Se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică obligatorie a petentului. Se emite adresă către Penitenciarul Târgu Jiu pentru a se înainta mandatul în executarea căruia se află petentul şi pentru a se comunica: data încarcerării acestuia, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat în discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit, dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată, precum şi să se înainteze copia sentinţei penale de condamnare a petentului. Potrivit art. art. 353 alin. 1 şi art. 259 alin. 7 N.C.pr.pen, se revine cu citarea petentului la Penitenciarul Târgu Jiu. Amână judecarea cauzei la data de 29.09.2015. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 01.09.2015