B******* C*********
ContestatorB** G***** S****** G******* S* - G*** P***** N****
IntimatAdmite excepţia netimbrării acţiunii. În baza art.197 alin.1 teza a II a Cod proc. civilă, anulează acţiunea având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de contestatorul BAJBAIAC CONSTANTIN, în contradictoriu cu intimata BRD Group Societe Generale SA- Grup piatra Neamţ, ca netimbrată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2015.
Incheiere finala dezinvestire din 12.11.2015la 12.11.2015 pentru a depune contestatorul la dosar înscrisuri din care să rezulte suma care se execută pentru calcularea taxei judiciare de timbru şi motivele de fapt şi de drept ale contestaţiei, în două exemplare, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015