D**** C***** C******
IntimatD**** A******** A*****
IntimatS* V******** R****** S* P*** S***** N***** Ş* A********
ApelantAdmite apelul declarat de apelanta SC V R SA în contradictoriu cu intimaţii D C C şi D A A împotriva sentinţei civile nr.937/2014 pronunţate la data de 20 noiembrie 2014 în dosarul nr.1314/219/2014, de către Judecătoria Dej pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură din sentinţa atacată dispoziţiile privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la pct.3 lit.d) – Data ajustării dobânzii din condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.0113455/20.07.2007, pct.3.6 – Comisionul de administrare, pct.3.11 – DAE (dobânda anuală efectivă) din condiţiile generale ale aceleiaşi convenţiei de credit, pct.8.1 lit.c) şi d) – Scadenţa anticipată şi pct.10, în întregime – Costuri suplimentare, din condiţiile generale ale Convenţiei de credit nr.0113455/20.07.2007, precum şi a dispoziţiilor privind obligarea pârâtei S.C. V R S.A. Bucureşti la modificarea convenţiei de credit, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive şi continuării convenţiei şi comunicarea scadenţarului sub semnătură de primire reclamantei şi a celor referitoare la modificarea cuantumului DAE (dobânda anuală efectivă) cuprins la pct.3 lit.e) din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr.0113455/20.07.2007 ca urmare a excluderii comisionului de risc/administrare, prin diminuare corespunzătoare.Menţine dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la constatarea nulităţii absolute a clauzelor referitoare la comisionul de risc prevăzute la art.5 lit.a) – Comisionul de risc din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.0113455/20.07.2007, respectiv pct.3.5 – Comisionul de risc din condiţiile generale ale aceleiaşi convenţii, precum şi dispoziţiile care vizează modificarea scadenţarului ca urmare a constatării nulităţii clauzelor arătate şi dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plate sumei de 3.387 CHF în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la data achitării fiecărei rate şi până la restituirea efectivă.Decizia este definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 25 mai 2015.
Hotarare 469/2015 din 25.05.2015