S*** G*** S**
ReclamantR** C****** S**
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. Side Grup S.R.L. în contradictoriu cu pârâta R.P.D. Company S.R.L., în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.419,01 lei reprezentând debit principal (contravaloare facturi scadente şi neachitate), suma de 523 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă până în data de 23.10.2015 şi penalităţi de întârziere în procent de 0,15% pe zi, din data de 24.10.2015 până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei 57,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din data de 14.12.2015.
5863/2015 din 14.12.2015