B**** N* D******
InculpatC******** V*****
Parte civilă Parte vătămatăTermen comutat. Dosarul a fost soluţionat la data de 07.07.2017.
În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen., rap. la art.80 alin. (1) C. pen., dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul Barbu Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 193 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen., aplică inculpatului un avertisment şi îl atenţionează asupra faptului că, dacă mai comite infracţiuni în următorii 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, nu mai poate beneficia de renunţarea la aplicarea pedepsei. Ia act că persoana vătămată Comănescu Viorel, nu s-a constituit parte civilă în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 C. pr. pen. În baza art.274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art.274 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare privind onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260, se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei prezentei minute. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.07.2017.
Hotarare 1303/2017 din 07.07.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. ramane in pronunţare până la data de 07.07.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.07.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2017În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 06.07.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.06.2017Se revine cu adresa catre SML Arges, ca in precedent. Se ia legătura telefonic cu aceasta instituţie pentru a oferi mai multe informaţii cu privire la motivele pentru care nu s-a putut efectua expertiza dispusa in cauza. Amână judecarea cauzei la 07.09.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Mai 2017.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017Se revine cu adresă către SML Argeş ca în precedent, cu avertisment de amendă pentru persoanele responsabile de neînaintarea raportului de expertiză psihiatrică. Amână judecarea cauzei la 25.05.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 13.04.2017Se va emite adresa catre SML Arges sa efectueze o expertiza psihiatrica care sa stabilească daca la data producerii incidentului, respectiv 30.03.2015, inculpatul avea sau nu discernământ si a preciza daca raportat la patologia acestuia se impune o măsura de siguranţa, respectiv internarea intr-un centru medical sau obligarea la tratament medical, adresa la care se vor ataşa copii de pe ancheta sociala si adeverinta de la medicul de familie, înscrisurile medicale fiind deja inaintate. Amână judecarea cauzei la 13.04.2017 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 02.03.2017Proroga discutarea cererii privind încuviinţarea probei cu expertiza medico-legala, avand in vedere ca pe complet ca fi desemnat un judecător titular Amână judecarea cauzei la 02.03.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Se revine cu adrese catre medicul de familie al inculpatului – dr. Ioniţa Cristian si catre Primăria Mun. Piteşti - Direcţia de Asistenta Sociala, sa efectueze o ancheta sociala care sa evidenţieze condiţiile de trai ale inculpatului si aspecte privind comportamentul /relaţiile cu vecinii săi si comportamentul in societate, cu menţiunea ca in caz de necomunicare se va aplica amenda judiciara in cuantum de 1000 lei Amână judecarea cauzei la 26.01.2017. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.12.2016Se revine cu adresa catre medicul de familie al inculpatului – dr. Ioniţa Cristian, sa comunice daca inculpatul este înregistrat la cabinet cu afecţiuni de natura psihica, iar in caz afirmativ sa fie înainte documentele medicale din care rezulta aceste afecţiuni. Se revine cu adresa catre Primăria Mun. Piteşti - Direcţia de Asistenta Sociala, sa efectueze o ancheta sociala care sa evidenţieze condiţiile de trai ale inculpatului si aspecte privind comportamentul /relaţiile cu vecinii săi si comportamentul in societate. Amână judecarea cauzei la 08.12.2016 Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 03.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa raportului de expertiza psihiatrica, urmând a se lua legătura telefonic cu aceasta instituţie pentru a preciza daca înscrisurile medicale sunt suficiente, iar in caz contrar ce înscrisuri mai sunt necesare. Se emite adresa catre medicul de familie al inculpatului – dr. Ioniţa Cristia, sa comunice daca inculpatul este înregistrat la cabinet cu afecţiuni de natura psihica, iar in caz afirmativ sa fie înainte documentele medicale din care rezulta aceste afecţiuni. Se revine cu adresa catre Primăria Mun. Piteşti sa efectueze o ancheta sociala care sa evidenţieze condiţiile de trai ale inculpatului si aspecte privind comportamentul /relaţiile cu vecinii săi si comportamentul in societate, cu avertisment de amenda in caz de nerespectarea dispoziţiilor instanţei. Amână judecarea cauzei la 29.09.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Se emite adresa catre C.A.S.S. Arges sa comunice daca inculpatul figurează in evidenta vreunui medic de familie, urmând ca in caz afirmativ sa se comunice numele si sediul cabinetului acestuia, precum si numărul de telefon. Se emite adresa către Primăria Mun. Piteşti sa efectueze o ancheta sociala care sa evidenţieze condiţiile de trai ale inculpatului si aspecte privind comportamentul /relaţiile cu vecinii săi si comportamentul in societate. Se revine cu adresa catre IPJ Arges sa înainteze fişa de cazier judiciar. Se ia legătura telefonic cu SML Argeş sa comunice daca înscrisurile medicale comunicate anterior sunt suficiente si vizează bolile psihice, iar in caz contrar sa solicite de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judetean Arges dosarul medical. Se citeaza inculpatul cu mandat de aducere cu însotitor. Amână judecarea cauzei la 23.06.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Pune in vedere inculpatului sa se prezinte la SML Arges in orice zi de miercuri orele 09:00, in vederea expertizarii Se revine cu adresa la SML Argeş sa întocmească raportul de expertiza psihiatrica. Se emite adresa către IPJ Argeş sa asigure prezenta inculpatului la SML Arges. Se emite adresa catre IPJ Arges in vederea reactualizării fişei de cazier judiciar. Amână judecarea cauzei la 19.05.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Acorda un nou termen de judecata in vederea respectării principiului continuităţii completului, având in vedere faptul ca titularul acestui complet - judecător George Vioreanu, se afla in C.O. Pune in vedere inculpatului sa se prezinte la SML Arges, in vederea expertizării. Ia act ca la dosar au fost depuse înscrisuri medicale de către partea civila. Pune in vedere martorei prezente sa se prezinte necitata la următorul termen de judecata. In baza art.257 C.p.p. se reia procedura de citare cu martorii absenţi. Amână judecarea cauzei la 14.04.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2016.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitata de partea civila si ia act ca s-au depus la dosar. Încuviinţează, pentru inculpat, probele cu înscrisuri, testimoniala cu martorii din rechizitoriu si proba cu expertiza psihiatrica. Se emite adresa catre S.M.L. Argeş, sa efectueze o expertiza psihiatrica care sa stabilească daca la data producerii incidentului inculpatul avea sau nu discernământ si a preciza daca raportat la patologia acestuia se impune o măsura de siguranţa, respectiv internarea intr-un centru medical sau obligarea la tratament medical, adresa la care se vor ataşa copii de pe rechizitoriu si de pe înscrisurile medicale. Se citează martorii din acte. Proroga audierea inculpatului după efectuarea expertizei psihiatrice. Amână judecarea cauzei la 17.03.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.02.2016Se emite adresa către BCAJ Arges sa desemneze un aparator din oficiu pentru inculpat. Se emite adresa catre Spitalului Judeţean de Urgenta Piteşti - Secţia de Psihiatrie sa comunice daca inculpatul figurează in evidentele lor cu patologie psihiatrică, sau a fost internat in cadrul acestei secţii, iar in caz afirmativ sa înainteze înscrisuri cu privire la situaţia medicala, inclusiv diagnosticul la externare. Se citeaza partea vătămata cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la 11.02.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016Se reia de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere atat la adresa de domiciliu cat si in comuna Recea, judeţul Argeş. Se citeaza partea vătămata cu menţiunea de a se prezenta la instanţa pentru a preciza daca doreşte sa menţină plângerea penala formulata împotriva inculpatului. Amână judecarea cauzei la 14.01.2016. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.11.2015În baza art. 346 alin. (2) C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3304/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe Barbu Dumitru, trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente prev.de art.193 alin.2 C.p. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi fixează termen de judecată la data de 19.11.2015, data pentru cand se citeaza inculpatul cu mandat de aducere. Se citeaza partea vatamata cu mentiunea ca se poate constitui parte civila pana la începerea cercetarii judecatoresti. Se emite adresa către IPJ Argeş în vederea comunicarii fişelor de cazier judiciar Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 08 octombrie 2015.
Incheiere camera preliminara din 08.10.2015