L*** M**** B*****
PetentI************ D* P****** J******* S******
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul Luca Mihai-Bogdan în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* S******, şi în consecinţă: Anulează în parte, procesul verbal de contravenţie seria CP nr. 8270794 întocmit de intimat la 30.07.2015, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 525 lei pentru fapta prev. de art. 48, art.49 din OUG nr. 195/2002 cu sancţiunea avertisment. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie sus menţionat. Atrage atenţia petentului asupra pericolul social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2015.
Hotarare 922/2015 din 12.11.2015