L**** E************
CondamnatÎn temeiul art. 587 Cpp admite propunerea făcută de COMISIA PENTRU INDIVIDUALIZAREA REGIMULUI DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE DIN CADRUL PENITENCIARULUI DE MINORI ŞI TINERI BACĂU în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate a condamnatului LEPŞA ELENA CLAUDIA deţinut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin s.p. 374/2013, pronunţată de TRIBUNALUL BACĂU. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 515/2014, emis de TRIBUNALUL BACĂU. Atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.11.2015.
Hotarare 1637/2015 din 05.11.2015