S* A****** S**
PetentI************ T********* D* M**** G*****
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. AVIATOR S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** G*****, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria GL nr. 031692/10.06.2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2015.
Hotarare 10957/2015 din 10.12.2015amână pronunţarea cauzei la data de 10.12.2015.
Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Pune în vedere petentei S.C. AVIATOR S.R.L. să depună la dosar dovada programării lucrătorilor la efectuarea controalelor medicale ce s-au finalizat cu emiterea fişelor de aptitudini medicale. Fixează termen de judecată la data de 26.11.2015, pentru când se vor cita părţile, petenta cu menţiunea de a depune la dosardovada programării lucrătorilor la efectuarea controalelor medicale ce s-au finalizat cu emiterea fişelor de aptitudini medicale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015amână pronunţarea la data de 29.10.2015.