S********* A** C*** M****
PetentB********* J******** M****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Sindicatul ART-CULT-MUREŞ, cu (sediul). Constată că petentul îndeplineşte condiţiile de reprezentativitate prevăzute de Legea dialogului social nr. 62/2011 la nivelul unităţii Bibilioteca Judeţeană Mureş. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunţare, cerere care se va depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 11 martie 2016.
1113/2016 din 11.03.2016Amână pronunţarea pentru data de 11.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2016Citarea petentului cu menţiunea să completeze taxa judiciară de timbru cu 180 lei, având în vedere că taxa datorată este de 200 lei, conform prevederilor art.12, lit.b din OUG nr.80/2013 şi să transmită instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru sub sancţiunea anulării cererii. Petentul având posibilitatea de a formula în condiţiile legii cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru in termen de 5 zile de la primirea comunicării, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru petentul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, in termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016