P***** R*****
InculpatG**** D***** C*****
InculpatG*** R***** C*******
InculpatG*** R****
InculpatD***** M***** I***
InculpatI. În baza art. 244 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul PLEŞCA RAFAEL - la 6 pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de „înşelăciune”. În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 1 lit b) NCP, cu apl. art. 38 alin. 1 NCP, contopeşte cele 6 pedepse de 1 an închisoare aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 1 an şi 8 luni închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse (5 pedepse de 1 an), inculpatul urmând să execute pdeapsa rezultantă de 2 ani şi 8 luni închisoare, În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 C.pen., stabileşte termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce-i revin în condiţiile stabilite de instanţă şi care va începe să curgă de la data rămânerii a prezentei hotărâri. În baza art.93 C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 C.pen., dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul SC Horticultura SA Timişoara sau Primăria Pădureni, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. II. În baza art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 Cpenal din 1969 (3 acte materiale) şi art. 37 lit.b C. penal din 1969, toate cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul G**** D***** C*****, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune” în formă continuată. În temeiul art. 71 C.p. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin s.p. nr. 1422/30.05.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 9989/325/2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 868/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara, cu infracţiunea pentru care a fost condamnat prin Sentinţa Penală Nr. 343/01.06.2012 pronunţată de Judecătoria Deta în dosar 2544/2011 definitivă prin nerecurare la 16.06.2012 şi cu infracţiunea de furt pentru care a fost condamnat prin sentinţa Tribunalului Jena din data de 07.11.2012 pronunţată în dosar nr.410 Js 21585/11.1Ls, definitivă la data de 07.11.2012, recunoscută prin s.p. 327 bis pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul 3631/55/2014, definitivă prin Decizia 135/06.04.2015 a Tribunalului Arad, toate contopite prin s.p. 327 bis pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul 3631/55/2014. În baza art. 105 al.1 c.p. anulează liberarea condiţionată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin s.p. 327 bis pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul 3631/55/2014, rest 496 zile. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p. 327 bis pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul 3631/55/2014, definitivă prin Decizia 135/06.04.2015 a Tribunalului Arad în pedepsele componente de: - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată prevăzute de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e) CP cu aplic. art. 41 al. 2 CP, cu aplic. art. 37 lit b) cu aplic. art. 3201 alin. 7 CPP, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1422/30.05.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 9989/325/2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 868/R/24.07.2013 a Curţii de Apel Timişoara. Faptele au fost săvârşite în perioada 06.11.2011- 14.01.2012 - 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. 1 , art. 209 alin. 1 lit. “a”, “e”,”g”,”i” alin. 3 lit. “h”cod penal , cu aplicarea art. 37 lit. “b” şi art. 41 alin. 2 cod penal aplicată prin Sentinţa Penală Nr. 343/01.06.2012 definitivă prin nerecuare. - 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa Tribunalului Jena din data de 07.11.2012 pronunţată în dosar nr.410 Js 21585/11.1Ls, definitivă la data de 07.11.2012. - 1 an închisoare spor. În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal 1969 cu aplicarea art.5 Cod Penal, instanţa contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză cu pedepsele de: 4 (patru) ani închisoare, 3 (trei) ani închisoare şi de 1(un) an şi 4(patru) luni închisoare, astfel cum au fost repuse în individualitate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (patru) ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2(doi) ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de: 7 (şapte) ani închisoare în regim detenţie. În baza art. 40 al.3 c.p şi 73 c.p. deduce din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată în cauză perioada arestării preventive din Germania din data de 15.04.2012 la data de 07.11.2012, precum şi perioadele executate din data de 07.01.2013 la 28.02.2013 cât petentul a fost arestat provizoriu în vederea predării către România şi detenţia din data de 01.03.2013 la data de 03.02.2016 când a fost liberat condiţionat. Instanţa dispune anularea mandatul de executare nr. 330/06.04.2015 emis de Judecătoria Arad în dosarul nr. 3631/55/2014 şi emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe. III. În baza art. 244 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpata G*** R***** C*******, la 2 pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de „înşelăciune”. În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 1 lit b) NCP, cu apl. art. 38 alin. 1 NCP, contopeşte cele 2 pedepse de 1 an închisoare aplicate inculpatei, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care instanţa o sporeşte cu 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă (de 1 an), inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatei ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 C.pen., stabileşte termen de supraveghere de 2 ani, pe durata căruia inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce-i revin în condiţiile stabilite de instanţă şi care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.93 C.p., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 C.pen., dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul SC Pieţe SA Timişoara sau SC Horticultura SA Timişoara, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. IV. În baza art. 244 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul DRĂGAN MARIUS IOAN, la 2 pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de „înşelăciune”. În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare din pedepsele principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 39 alin. 1 lit b) NCP, cu apl. art. 38 alin. 1 NCP, contopeşte cele 2 pedepse de 1 an închisoare aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care instanţa o sporeşte cu 4 luni închisoare, (reprezentând o treime din cea de-a doua pedeapsă de 1 an), inculpatul urmând să execute pdeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă pedeapsa rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 C.pen., stabileşte termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce-i revin în condiţiile stabilite de instanţă şi care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.93 C.p., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 C.pen., dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul SC Horticultura SA Timişoara sau Primăriei Moraviţa, instituţie ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probaţiune Timiş. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen., rap.la art. 88 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege ori săvârşeşte o nouă infracţiune intenţionată, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei în regim de detenţie. V. În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 6 C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen. şi la art. 159 C. pen., dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării intervenite între persoana vătămată SC Ivasco SRL şi inculpatul G*** R****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art.244 al.1, 2 C.p. cu aplicarea art.5 N.C.P. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 159 C. pen., constată stinsă acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată SC Ivasco SRL faţă de inculpatul G*** R****. În baza art.19, art.25 şi art.397 alin.1 C.proc.pen., raportat la art. 998-999 şi urm. V.C.civ., admite acţiunile civile formulate de părţile civile şi: - obligă pe inculpaţii Pleşca Rafael şi G**** D***** C***** în solidar, la plata către partea civilă SC Pamsur SRL, a sumei de 6699,70 lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. - obligă pe inculpaţii Pleşca Rafael, Drăgan Marius Ioan şi G*** R***** C******* în solidar, la plata către partea civilă SC Carocaz Trafic Expediţie SRL a sumei de 13.696,04 lei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. - obligă pe inculpaţii Pleşca Rafael şi G**** D***** C***** în solidar, la plata către partea civilă SC Utilaje Novac SRL a sumei de 10.000 euro reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. - obligă pe inculpaţii Pleşca Rafael şi G**** D***** C***** în solidar, la plata către partea civilă SC RC-Krasimod SRL, a sumei de 3.766,71 lei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. - obligă pe inculpaţii Pleşca Rafael, Drăgan Marius Ioan şi G*** R***** C******* în solidar, la plata către partea civilă SC Azur SA, a sumei de 26.125,94 lei reprezentând valoarea prejudiciului cauzat prin comiterea faptelor. În temeiul art.274 alin.2 C. proc. pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de câte 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 12.05.2016.
Hotarare 1319/2016 din 12.05.2016Amână pronunţarea la data de 12.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2016Pentru deliberare şi pronunţare acordă termen la data de 27.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2016Pentru citarea părţii civile lipsă dispune amânarea cauzei la data de 13.04.2016.
Incheiere de sedinta din 16.03.2016Pentru citarea martorilor lipsă, la solicitarea apărătorului ales al inculpatei Gaie Ramona, acordă termen la data de 16.03.2016.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016Pentru recitarea martorilor lipsă, acordă termen la data de 02.03.2016.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Pentru citarea martorilor din rechizitoriu, acordă termen la data de 03.02.2016, ora 10,00.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016Pentru citarea martorilor din rechizitoriu, acordă termen la data de 20.01.2016.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015Pentru citarea martorilor, acordă termen la data de 16.12.2015, ora 10.00
Incheiere de sedinta din 02.12.2015Faţă de lipsa martorilor, acordă termen la data de 02.12.2015, ora 11,00.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Pentru citarea martorilor din rechizitoriu, acordă termen la data de 04.11.2015.
Incheiere de sedinta din 21.10.2015Pentru audierea martorilor acordă termen la 21.10.2015.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauză. Stabileşte termen la data de 07.10.2015, sala 278, C2P.
Incheiere camera preliminara din 09.09.2015