V***** A***** I****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabile?te pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului V***** A***** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod. pen. În temeiul art. 396 alin. 1, 4 şi 10 Cod. proc. pen. rap. la art. 83 Cod. pen. stabile?te pedeapsa de 9 luni închisoare în sarcina inculpatului V***** A***** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod. pen. În temeiul art. 38 alin. 2 Cod. pen. constată că cele două infrac?iuni au fost săvâr?ite în concurs. În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod. pen. contope?te cele două pedepse de 9 luni închisoare ?i stabile?te în sarcina inculpatului V***** A***** I****, pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa 1 an închisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin.1 Cod penal care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 din Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) din Cod penal se comunică de către inculpat Serviciului de Probaţiune Giurgiu. În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod. pen. pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce nici un vehicul În baza art. 404 alin. 3 Cod. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra faptului că în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi al săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere se poate dispune revocare amânării aplicării pedepsei. În baza art. 274 alin. 1 Cod. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror ?i inculpat.
Hotarare 3144/2015 din 11.12.2015Stabileşte pronunţarea pentru data de 11.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instan?ei cu cu rechizitoriul nr. 3609/P/2013, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu la data de 18.09.2015, privind pe inculpatul V***** A***** I****, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 al. 1 din Codul penal şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 al. 1 din Codul penal, ambele cu aplic. art. 38 al. 2 din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat, fixând termen de fond la data de 10.12.2015, orele 08:30, cu citarea inculpatului. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 17.11.2015Stabileşte pronunţarea pentru data de 17.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015