Ş*** V***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului Ş*** V***** M*****, prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea prev. de art. 335 alin.1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. în infracţiunea prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p. În baza art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 5 C.p. şi art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p, condamnă inculpatul Ş*** V***** M***** la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul 71 C.pen. 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. 1969 pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 al. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen. 1969. În baza art. 71 al. 5 C.pen. 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 15 Legea nr. 187/2012 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.10.2015.
Hotarare 3647/2015 din 09.10.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova numărul 1015/P/2012 privind pe inculpatul Ş*** V***** M***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş*** V***** M*****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.09.2015. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 09.10.2015 pentru aducerea inculpatului în faţa instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 11.09.2015