Ş***** G******* I*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 10 Cod de procedura penala raportat la prev. art. 336 alin. 1 Cod Penal, condamna pe inculpatul Ş***** G******* I*****, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ?i de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ?i stabile?te un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. In baza art. 398 rap la 274 al 1 NCpp obliga inculpatul la plata sumei de 600 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat din care 500 pentru faza de urmărire penală şi 100 pentru faza de cercetare judecătorească. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 05.05.2015, la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş.
Hotarare 63/2015 din 05.05.2015Se revine cu adresă la Inspectoratul Poliţiei Judeţene Argeş pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Admite inculpatului cererea de amânare a cauzei pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei la data de 05 mai 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 582/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş.G.I. şi citarea acestuia pentru termenul de judecată din data de 21.04.2015. Se va emite o adresă către IPJ Argeş pentru a ne înainta o copie de pe cazierul judiciar al inculpatului. În conformitate cu art.346 alin 1 teza a II-a C.proc.pen., dispune comunicarea prezentei încheieri inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 31.03.2015.
Incheiere camera preliminara din 31.03.2015