S* E******** S*
ReclamantP******** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A., prin Agenţia de Furnizare a Energiei Electrice Ploieşti în contradictoriu cu pârâta P******** C*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 474,01 lei, reprezentând contravaloare energie electrică consumată şi neachitată şi penalităţi de întârziere în cuantum de 12,71 lei, ce urmează a fi calculate în continuare până la data plăţii efective, fără a depăşi valoarea debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 145,80 lei, reprezentând cheltuieli de deconectare. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Ploieşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C. proc. civ. azi, 04.12.2015.
Hotarare 14087/2015 din 04.12.2015În temeiul dispoziţiilor art. 396 CPC, având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 04.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2015