B******** V*******
ReclamantT***** P****
PârâtT***** T*****
PârâtS******** E****
PârâtP******* A*****
PârâtAdmite, în parte, sesizarea privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, având ca obiect ,,ieşire din indiviziune”, formulată de petenta Trofin Tanţa, moştenitoarea pârâtului decedat T***** T*****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, în sensul că se va menţiona în mod corect prenumele pârâtului Trofin Petrache, acela de Petrache, în loc de Petru, cum din eroare s-a menţionat, precum şi adresa de domiciliu corectă, ca fiind în satul Lunca, comuna Lunca, jud. Botoşani. Dispune îndreptarea erorilor materiale cu privire la p.c. 825/57, tarlaua 80, în care este înscrisă suprafaţa de 800 mp arabil la locul numit ,,Dealul grajdului grajdului” şi p.c. 825/60, tarlaua 80, în care este înscrisă suprafaţa de 800 mp arabil la locul numit ,,La deal de grajd”, în sensul că se vor menţiona în mod corect numerele de parcele din lotul nr. 1 atribuit pârâtului T***** T*****, respectiv, p.c. 825/57 şi p.c. 825/60, iar nu 828/57 şi p.c. 823/60, cum din eroare s-a menţionat. Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la întinderea p.c. 331 şi 332 din Titlul de proprietate nr. 63397 din data de 27.10.1995, referitor la care s-a dispus ieşirea din indiviziune prin Sentinţa civilă nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, ca neîntemeiată. Admite, în parte, sesizarea privind îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, având ca obiect ,,ieşire din indiviziune”, formulată de petenta B******** V*******. Dispune îndreptarea erorilor materiale cu privire la numerele loturilor atribuite de instanţă, conform variantei a II-a, agreate de instanţă, a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic Spataru Aurelian, în sensul că: ,,Atribuie pârâtei S******** E**** lotul nr. 3, colorat în cărămiziu, varianta a II-A în schiţa anexă la raportul de expertiză, în suprafaţă de 13748,8 mp şi compus din: - Suprafaţa de 11740 mp teren extravilan, din care 5000 mp arabil în tarlaua 44, p.c. 438/104, la locul numit ,,Mocani Răzor”, 2500 mp arabil în tarlaua 83, p.c. 849/83, la locul numit ,,Valea Seacă”, 3920 mp arabil în tarlaua 3, p.c. 34/29, la locul numit ,,Stăneşti” şi 320 mp fânaţ în tarlaua 78, p.c. 803/35, la locul numit ,,La deal de grajd”; - Suprafaţa de 2008,8 mp intravilan, din care 190,5 mp în p.c. 30/4 arabil şi 1818,3 mp în p.c. 331 şi 332 arabil+vii+curţi-construcţii. Atribuie pârâtului Trofin Petrache lotul nr. 4, colorat în verde, varianta a II-A în schiţa anexă la raportul de expertiză, în suprafaţă de 13748,8 mp şi compus din: - Suprafaţa de 11740 mp teren extravilan, din care 5000 mp arabil în tarlaua 44, p.c. 438/104, la locul numit ,,Mocani Răzor”, 2000 mp arabil în tarlaua 51, p.c. 561/36, la locul numit ,,Obştea Veche”, 4420 mp arabil în tarlaua 3, p.c. 34/29, la locul numit ,,Stăneşti” şi 320 mp fânaţ în tarlaua 78, p.c. 803/35, la locul numit ,,La deal de grajd”; - Suprafaţa de 2008,8 mp intravilan, din care 446,8 mp în p.c. 30/4 arabil şi 1562 mp în p.c. 151 arabil+vii”. Dispune rectificarea suprafeţei inserate în lotul nr. 2 atribuit pârâtei P******* A*****, p.c. 849/83, tarlaua 83, la locul numit ,,Valea Seacă”, ca fiind de 2500 mp, iar nu de 25000 mp, cum din eroare s-a menţionat. Dispune rectificarea numărului de tarla a p.c. 822/70, extravilan, ca fiind 79, iar nu 791 cum din eroare s-a menţionat. Respinge cererea de îndreptare eroare materială cu privire la întinderea parcelelor şi a loturilor, formulată de pârâta B******** V*******, ca neîntemeiată. Respinge cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta P******* A*****, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.03.2016.
din 16.03.2016Acordă un nou termen de judecată pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă în vederea analizării cererii de îndreptare eroare materială, respectiv a hotărârii pronunţate în prima instanţă, dar şi cele din calea de atac, în mod separat, precum şi copie a raportului de expertiză efectuat, lucrare pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Dispune a se emite adresă de revenire către O.C.P.I. Botoşani, comunicând o copie lizibilă după titlurile de proprietate emise pe numele părţilor, cu nr. 63.397/27.10.1995 şi nr. 73.507/30.09.1996, cu solicitarea ca aceste titluri să fie comunicate în mod lizibil, iar în caz contrar să fie asigurată transcrierea acestora, cu identificarea fiecărei parcele cadastrale în parte şi a suprafeţei aferente. Dispune emiterea unei adrese către numita B******** V******* cu solicitarea de a depune la dosar acte de stare civilă cu privire la numitul Trofin Petrachi; hotărârea judecătorească la care face referire precum şi titlurile de proprietate pe care se întemeiază, în copie lizibilă.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Dispune a se emite adresă de revenire către O.C.P.I. Botoşani, comunicând o copie lizibilă după s.c. 4469/1997, pronunţată în dosar nr. 6790/1996, cu solicitarea de a comunica date cu privire la punerea în executare a acestei sentinţe. Totodată, se va solicita o copie după titlul de proprietate emis pe numele părţilor.
Incheiere de sedinta din 22.12.2015Admite sesizarea privind îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, având ca obiect ,,ieşire din indiviziune”, formulată de petenta S******** E****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 4469 din data de 30.06.1997, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 6790/1996, în sensul că se va menţiona în mod corect numele petentei, acela de Scorţariu, în loc de Scorţaru, cum din eroare s-a menţionat. Cu drept de apel în termen de 15 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.10.2015.
Incheiere finala dezinvestire din 07.10.2015