M**** N******
CondamnatÎn baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 C.pen. anterior şi art. 6 C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti, privind pe condamnatul M**** N****** , din executarea pedepsei de 3 ani ai 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2412/2014 pronunţată de Judecatoria Ploiesti. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.08.2015.
Hotarare 1471/2015 din 04.08.2015