L***** I****
ReclamantP****** G******
PârâtAdmite ordonanţa preşedinţială formulată de reclamanta L.I., (CNP/reşedinţă/domiciliu), în contradictoriu cu pârâtul P.G.A. (CNP/domiciliu/domiciliu procesual ales). Stabileşte domiciliul minorilor P.O.A., (născută), şi P.T.P., (născut), la mama reclamantă, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8335/320/2015 al Judecătoriei Târgu-Mureş, având ca obiect divorţ. Stabileşte contribuţia pârâtului P.G.A. la cheltuielile privind creşterea şi educarea minorilor P.O.M. şi P.T.P., sub forma pensiei de întreţinere în cuantum de 1/3 din veniturile lunare nete realizate cu caracter de permanenţă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 07.12.2015, şi până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 8335/320/2015 al Judecătoriei Târgu-Mureş, având ca obiect divorţ. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 decembrie 2015.
Hotarare 6074/2015 din 29.12.2015