N*** I** C***** A****** I***** D***
InculpatAdmite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece în dosarul nr. 9St 210/15s - Tribunalul Regional din Loeben. Ia act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată Niţu Ion Călin. În baza art. 105, art.103 alin 6 şi 10 din Lg 302/2004 Dispune predarea persoanei solicitate Niţu Ion Călin, către autorităţile judiciare austriece, cu respectarea regulii specialităţii, prev de art. 115 din Legea 302/2004, republicată. În baza art. 103 alin. 6 şi alin. 9 din Lg. 302/2004 menţine arestarea persoanei solicitate, Niţu Ion Călin, în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 8 octombrie 2015 şi până la data de 6 noiembrie 2015, inclusiv. Dispune plata lucrării de traducere care se va realiza în regim de urgenţă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare, rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 420 lei, ce reprezintă onorariu avocat din oficiu să fie virată din fondurile Ministerului de Justiţie în contul Baroului de Avocaţi Craiova. Se vor lua masuri pentru traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor judiciare austriece. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 2 octombrie 2015. încheiere 5 ocotmbrie 2015
Hotarare 181/2015 din 02.10.2015Admite propunerea. În baza art. 101 alin 5 lit a din Legea nr. 302/2004 Dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate Niţă Ion Călin, pe o perioada de 15 zile, începând cu data de 23 septembrie 2015 până la data de 7 octombrie 2015, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Fixează termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 7 octombrie 2015. Cu contestaţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 23 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.09.2015