M**** L**** A*****
ReclamantC******** L**** A* M*********** C*********** P*** P*****
PârâtM********* C*********** P*** P*****
PârâtAdmite excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţie invocată din oficiu de către instanţă. Anulează, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta MATEŞ LUCIA AURICA, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, reprezentaţi prin primar.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, acesta urmând a fi depus la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.07.2016.
Hotarare 6695/2016 din 07.07.2016- Pune în vedere reclamantei ca, în termen de 10 zile, să indice la dosar, cu depunerea de dovezi în mod corespunzător, valoarea imobilului obiect al prezentului dosar, certificat fiscal/adeverinţă cu privire la valoarea de impozitare, dovada debitelor la zi conform art. 57 alin1 din OG 80/2013, sub sancţiunea suspendării cauzei. - După depunerea înscrisurilor solicitate se comunica reclamantei cuantum taxei judiciare de timbru, urmând ca până la următorul termen de judecată care se va acorda în cauză să timbreze acţiunea, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare, respectiv cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016