R**** I****
ReclamantC** V****** S*
PârâtHOT/01.04.2016 Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Constată inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei împotriva reclamantului pentru sumele de 14.457,87 lei, reprezentând contravaloare facturi energie electrică emise în perioada 23.12.2009-28.10.2010, scadente în perioada 07.01.2010-12.11.2010 şi de 3.062,11 lei, reprezentând contravaloare facturi de penalităţi, scadente în perioada 03.02.2011-30.04.2013. Obligă pârâta să monteze instalaţia de racordare la reţeaua de curent electric şi să remonteze contorul electric la imobilul proprietatea reclamantului din comuna Podari, sat.Branişte, nr.17MJ, jud.Dolj, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere, de la data soluţionării definitive a cauzei şi până la executarea obligaţiei. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale. Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate. Rămâne în sarcina Statului Român suma de 3.903,19 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, de care reclamantul a fost scutit ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Judecătoria Craiova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01 aprilie 2016.
Hotarare 4824/2016 din 01.04.2016ÎNCH/18.03.2016 Amână pronunţarea la data de 01 aprilie 2016, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 martie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2016Amână cauza pentru a se administra probatoriile.
Incheiere de sedinta din 19.02.2016Amână cauza pentru a se da posibilitatea reclamantului să depună răpuns la întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 29.01.2016Amână cauza pentru lipsa de procedură cu pârâta.
Incheiere de sedinta din 20.11.2015ÎNCH/ Camera de Consiliu din 10 iulie 2015 Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul R**** I****, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 980,95 lei-pentru primul capăt de cerere; 20 lei-pentru capătul doi de cerere şi 2.902,24 lei –pentru capătul trei de cerere. Pune în vedere reclamantului dispoziţiile art.14 alin.2 din O.U.G. nr. 51/2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iulie 2015.
Incheiere de sedinta din 10.07.2015