M******* V***** V*****
CondamnatÎn temeiul art. 2 alin. (2) rap. la art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 194 lit. f) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intrată în vigoare la data de 15.02.2013, coroborat cu art. 300 din Codul de procedură penală, constată nulitatea cererii având ca obiect intervenirea unei legi penal noi formulată de petentul condamnat M******* V***** V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2016
Hotarare 598/2016 din 24.02.2016restituie la CAM 2 nefiind îndeplinite condi?iile pentru reunire
Incheiere de sedinta din 03.12.2015În temeiul dispoziţiilor art. 96/2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti trimite cauza la completul iniţial învestit cu soluţionarea cauzei, respectiv CAM5, la dosar nr. 13921/236/2015, cu termen de judecată la data de 03.12.2015, în vederea discutării reunirii cauzelor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 Noiembrie 2015
Incheiere de sedinta din 04.11.2015