M******* S*****
CondamnatÎn temeiul prevederilor prev. art. 585 al. 1 lit. d Cod procedură penală admite cererea de modificare a pedepselor formulată de petentul M******* S*****, deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş. 1. Constată că prin sentinţa penală nr. 267/18.12.2014 a Judecătoriei Reghin, definitivă prin decizia penală nr. nr, 626/A din 03.12.2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş petentul M******* S***** a fost condamnat şi în sarcina sa se poate reţine următoarea pedeapsă rezultantă executabilă: - 2 ani şi 3 luni închisoare pentru comiterea, la data de 04.08.2013, a infracţiunii de vătămare corporală săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută şi pedepsită de art.181 alin.1 din vechiul Cod penal, cu reţinerea art. 37, lit. a din vechiul Cod penal şi cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal (pedeapsa pentru infracţiunea comisă fiind de 2 ani închisoare, la această pedeapsă fiind contopit şi un rest de pedeapsă neexecutat de 129 zile, ca urmare a revocării liberării condiţionate şi fiind aplicat un spor de pedeapsă de 3 luni închisoare); 2. Constată că prin sentinţa penală nr. 2/14.01.2015 a Judecătoriei Reghin, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 133/A din 16.03.2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, petentul M******* S***** a mai fost condamnat şi în sarcina sa se poate reţine următoarea pedeapsă executabilă: - 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea, la data de 02.05.2014 a infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal. În temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului cod penal, face aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal şi constată că faptele pentru care s-au aplicat pedepsele de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare sunt concurente în condiţiile concursului real de infracţiuni. În temeiul prevederilor art. 39 al. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de 2 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare arătate mai sus, aplică petentului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani şi 9 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului cod penal, face aplicarea art. 71 al. 2 Cod penal şi interzice condamnatului M******* S***** exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal 1968. În temeiul prevederilor art. 71 Cod penal scade din durata pedepsei rezultante de 2 ani şi 9 luni închisoare, durata deja executată de la 26.03.2015 la zi. În temeiul prevederilor prev. art. 555 Cod procedură penală anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1/2015 şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 320/2015, ambele emise de Judecătoria Reghin şi dispune emiterea de noi forme de executare la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul prevederilor art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 lei va rămâne în sarcina statului şi se va achita Baroului Mureş din fondurile Ministerului Justiţiei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.01.2016
Hotarare 95/2016 din 29.01.2016- amână pronunţarea hotărârii pentru data de 29 ianuarie 2016; Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2016