S* S***** S**
PetentA*** D******* S****** V********* Ş* P***** S********* A********** O**
IntimatIa act de renunţarea petentei cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea ştampilelor. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. SIMONA S.R.L. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt. Modifică procesul-verbal de contravenţie procesului-verbal de contravenţie nr. 001356/23.09.2014 întocmit de intimată, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii în cuantum de 4000 lei aplicată prin acest act cu sancţiunea avertismentului. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Balş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.03.2015.
Hotarare 433/2015 din 04.03.2015În baza art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea la data de 04.03.2015. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2015În vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 04.02.2015