S* M****** S**
PârâtI********* S* S*** S*** M*** Î* C******* D* L********* J******* A* S* M****** S**
ReclamantS* C**** D**** S**
PârâtS* C**** D**** S** C* S***** P******** A***
PârâtC**** V****** A************ S******* A* S* C**** D**** S**
PârâtRespinge, ca rămasă fără obiect, acţiunea având ca obiect - anularea transferurilor frauduloase privind autoturismul Renault Twingo, autoturism Dacia Logan şi Remorca Humbaur - formulată de reclamanta S.C. M. S.R.L., în insolvenţă, reprezentată prin lichidator judiciar I. S. S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. SRL, în insolvenţă, prin administrator special C. V. şi cu pârâta S.C. C. D. S.R.L. În ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioară, instanţa ia act de tranzacţia părţilor încheiată la data de 06.10.215, pe care o consfinţeşte, după cum urmează: ˝...˝ Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 octombrie 2015.
Hotarare 2655/2015 din 07.10.2015Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtei SC C. D. SRL solicitată de reclamantă. Dispune citarea administratorul statutar al pârâtei SC C. D. SRL, dl C. V., cu menţiunea „prezenţa obligatorie la interogatoriu”, la sediul social al societăţii. Respinge, ca inadmisibilă, proba cu interogatoriul pârâtei SC M. SRL prin fostul administrator statutar, d-l C. V., propusă de reclamantă. Încuviinţează pârâtei SC C. D. SRL proba testimonială cu martorul C. O., teza probatorie fiind împrejurările efectuării tranzacţiei în litigiu. Dispune citarea martorului C. O. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 7 octombrie 2015, sala 249, ora 8, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 09.09.2015Amana judecarea cauzei pentru 09.09.2015.
Incheiere de sedinta din 10.06.2015