B******** D****
ReclamantD********* M* I**
PârâtRespinge acţiunea civilă, având ca obiect partaj judiciar, formulată de reclamantul B******** D**** împotriva pârâtului D********* M* I** Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.04.2016.
Hotarare 516/2016 din 21.04.2016Admite cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă prin încheierea unei tranzacţii. Pune în vedere reclamantului prin apărător să îşi precizeze obiectul acţiunii, ce probe înţelege să solicite în cauză, temeiul de drept şi de fapt pentru fiecare capăt de cerere, indicând pentru fiecare capăt de cerere cu cine înţelege să se judece. Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Pune în vedere reclamantului prin apărător să îşi precizeze fiecare capăt de cerere precum şi înscrisurile pe care se sprijină fiecare captă, sub sancţiunea suspendării cauzei. Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantului, pentru pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Prorogă în continuare discutarea excepţiilor şi celorlalte cereri. Amână judecarea cauzei la data de 28 ianuarie 2016 pentru a se asigura continuitatea completului de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015Admite cererea formulată de petentul B******** D**** având ca obiect acordarea de ajutor public judiciar. Scuteşte reclamantul de la plata taxelor judiciare de timbru în sume de 24.354 lei, corespunzătoare cererii de partaj succesoral şi 215 lei, corespunzătoare cererii de pretenţii. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată azi, 04.11.2015, în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeş invocată de pârât. Constată că Judecătoria Curtea de Argeş este competentă general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza de faţă. Prorogă discutarea excepţiei netimbrării acţiunii invocată de pârât. Pune în vedere reclamantului, sub sancţiunea anulării cererii, să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 24.354 lei, corespunzătoare cererii de partaj succesoral (potrivit valorii totale a bunurilor partajabile), şi în sumă de 215 lei, corespunzătoare cererii de pretenţii (stabilită la valoarea „drepturilor de folosinţă” solicitate prin cerere). Pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la această dată. Prorogă discutarea celorlalte excepţii şi cereri după timbrarea corespunzătoare a acţiunii. Constată că pârâtul are domiciliul în comuna Moşoaia, satul Hinţeşti, nr. 35, judeţul Argeş, şi dispune a se efectua modificările corespunzătoare în aplicaţia Ecris. Părţile primesc termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 25 noiembrie 2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 14.10.2015