R******** A**** M****
PetentI************ D* P****** J******* B****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petenta R******** A**** M****, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI BIHOR, şi, în consecinţă: Reindividualizează sancţiunea contravenţională aplicată petentei prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PF nr. 0585387/29.08.2015 încheiat de Poliţia Municipiului Oradea, în sensul că dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 300 lei cu sancţiunea ,,Avertismentului’’. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de contravenţie contestat. Atrage petentei atenţia ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale. Admite excepţia netimbrării petitului privind obligarea intimatului la plata unor daune morale în cuantum de 2.000 lei, excepţie invocată din oficiu, şi în consecinţă, anulează ca netimbrat acest capăt de cerere. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, apel care se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţa publică din 10 martie 2016.
Hotarare 2176/2016 din 10.03.2016Amână pronunţarea pentru data de 10.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2016Pentru administrarea probei constând în audierea martorului asistent Marina Daniel Mircea, faţă de lipsa acestuia la termenul de astăzi,
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă formulată de petenta R******** A**** M****, şi, în consecinţă: Menţine în sarcina petentei obligaţia de a depune o taxă de timbru în cuantum de 100 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrat a petitului privind plata unor daune morale în cuantum de 2.000 lei. Cu drept de cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri. Dată în cameră de consiliu azi, 19.01.2016. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2016.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016Pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de petentă, Admite proba testimonială constând în audierea martorului asistent Marina Daniel Mircea. Respinge proba testimonială cu agentul constatator Vaida Victor.
Incheiere de sedinta din 03.12.2015