U** I* V***** - V*****
InculpatŞ****** G*********
Parte vătămatăÎn temeiul art 386 alin 1 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriul cu privire la care a fost trimis în judecată inculpatul Uţă Vasile Viorel din art 228 alin 1 raportat la art 229 alin 2 lit b Cod penal în art 228 alin 1 Cod penal cu aplicarea art 41 alin 1 şi art 43 alin 5 Cod penal. În temeiul art 228 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 41 alin 1 şi art 43 alin 5 Cod penal condamnă pe inculpatul Uţă Vasile Viorel la 9(nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în dauna persoanei vătămate Unitatea Medico-Socială Ceahlău, judeţul Neamţ În temeiul art 404 alin 4 lit a Cod procedură penală raportat la art 72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre de 9 luni închisoare, reţinerea de 24 ore din data de 5 iunie 2015. În temeiul art 404 alin 4 lit b Cod procedură penală, cu referire la art 208 alin 2 Cod procedură penală constată legalitatea măsurii preventive a controlului judiciar şi menţine controlul judiciar al inculpatului până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art 397 alin 1 Cod procedură penală ia act că persoana vătămată Unitatea Medico-Socială Ceahlău, judeţul Neamţ reprezentată legal de Ş****** G********* nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art 274 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare, din care 700 lei din faza de urmărire penală. Onorariul avocatului numit din oficiu, d-na avocat Adriana Niculiţă, în faza camerei preliminare ( 260 lei) şi judecată ( 260 lei) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2015.
Hotarare 92 din 10.11.2015Pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2015Respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile invocată de inculpatul Uţă Vasile Viorel. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr 547/P/2015 din 24.07.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, a administrării probelor şi a actelor de urmărire penală privind pe inculpatul Uţă Vasile Viorel, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin. 1 şi de art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Uţă Vasile Viorel. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.09.2015
Incheiere camera preliminara 117 din 14.09.2015În temeiul dispoziţiilor art 348 alin 1 raportat la art 242 alin 1 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art 275 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, d-l avocat Florescu Purcaru Liviu de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. În temeiul art 283 alin 4 lit i Cod procedură penală dispune sancţionarea inculpatului cu amendă judiciară în cuantum de 5000 ( cinci mii ) lei. Cu drept de cerere de anulare sau reducere a sancţiunii amenzii judiciare, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.08.2015 ora 11:30
Incheiere masuri preventive faza de judecata 111/CP din 14.08.2015În baza dispoziţiilor art 348 alin 2 şi art 207 alin 2 şi 4, cu aplicarea art 215 ind. 1 alin 8 Cod procedură penală constată temeinicia controlului judiciar şi menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Uţă Vasile Viorel, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr 547/P/19.06.2015 modificată prin încheierea nr 8/26.06.2015 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bicaz în dosarul penal nr 1249/188/2015. În baza dispoziţiilor art 348 alin 1 şi 242 alin 1 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Uţă Vasile Viorel de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar şi de modificare a conţinutului acestuia privind ridicarea măsurii obligaţiei de a nu părăsi limita teritorială a României. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală câte o copie a încheierii se comunică inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie locuieşte, serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, Poliţiei de Frontieră Române, în vederea asigurării respectării de către inculpat a obligaţiei care îi revine. În temeiul art 275 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Uţă Vasile Viorel la plata sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu, d-na avocat Adriana Niculiţă în cuantum de 260 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Analizată şi pronunţată în camera de consiliu azi, 30 iulie 2015
Incheiere masuri preventive faza de judecata 11 din 30.07.2015