B******** A******** O**** P************ D************************
CondamnatB******** A******** O***
CondamnatAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.182/2015 a Curţii de Apel Craiova, în sensul că, deduce din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatei, perioada arestării preventive şi perioada executată de 178 zile precum şi perioada de la 24.03.2015 la zi, în loc de "deduce 124 zile de la data de 28.09.2014 până la 24.03.2015, calculată de autorităţile germane şi perioada executată de la 24.03.2015 la zi". Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare, din care 220 lei, onorariu avocat oficiu, rămân în sarcina statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.04.2016ÎNCHEIERE/23.11.2015 Admite cererea . Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Popa Andra, reprezentând c/val.unei traduceri de 2,5 pagini, în regim de urgenţă, în sumă de 125, 85 lei,( lucrarea din 19 noiembrie 2015), din fondurile M.J., alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.11.2015Admite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat de limba germană Popa Andra, reprezentând contravaloarea unei traduceri de 2 pagini în regim de urgenţă şi 6 pagini în regim normal efectuată în dosarul nr. 1408/54/2015, în sumă de 302,04 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.10.2015Admite cererea formulată de autorităţile judiciare din Republica Federală Germania. privind transferarea cetăţeanului român Bordeianu Alexandra – Oana, încarcerată în Penitenciarul Duisburg. În baza art. 155 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 302/2004 Dispune recunoaşterea hotărârii pronunţată de Tribunalul Regional Kleve la data de 22.01.2015 în dosarul nr. 120 KLs – 2014 Js 420/14 – 48/14, rămasă definitivă la data de 30.01.2015, prin care cetăţeanul român Bordeianu Alexandra – Oana, a fost condamnată la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de import armat de stupefiante, nu în cantitate mică, în unitate de faptă cu complicitate la comercializarea de stupefiante, nu în cantitate mică, prev. de art. 29 a alin. 1 nr. 2, art. 30 alin. 1 nr. 4, art. 30 a alin. 2 nr. 2 din Legea germană privind stupefiantele şi art. 27 şi art. 52 din Codul penal german, care are corespondent în legislaţia română în infracţiunea de trafic internacional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 154 alin. 6 din Legea 302/2004 Dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vedere executării pedepsei de 8 ani închisoare. Deduce perioada detenţiei preventive de 124 zile de la data de 28.09.2014 până la data de 24.03.2015, calculată de autorităţile judiciare germane. Deduce în continuare perioada executată de la data de 24.03.2015 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii corespunzător la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care 420 lei onorariu avocat oficiu va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Dolj. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru condamnată. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 182/2015 din 05.10.2015