D*** A******** C*****
InculpatD*** V*****
Reprezentant legalD*** G***
Reprezentant legalConstată efectuată informarea condamnatului D*** A******** C***** cu privire la scopul şi conţinutul sancţiunii aplicate.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015Faţă de lipsa părţilor, acordă termen la data de 02.09.2015 în vederea citării cu mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 29.07.2015În baza art. 118 C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. 3 C.pen., aplică inculpatului minor D*** A******** C***** măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C. pen. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative a supravegherii. În baza art. 274 alin. 1, obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpat rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, astfel: av. Decu Alin Daniel – 200 lei în faza de urmărire penală, respectiv av. Burlacu Milica – 200 lei pentru camera preliminară şi judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 51/2015 din 13.05.2015Amână pronunţarea la 13.05.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2015Stabileste pronunţarea la 28.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1131/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei privind pe inculpatul minor D*** A******** C*****, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat.
Incheiere camera preliminara din 17.03.2015