A**** G*******
InculpatI***** C***** I***
InculpatO****** I**** C*******
InculpatC**** P*********
InculpatU**** E****
InculpatÎn baza art. 386 alin. 1 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor, aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, de care sunt acuzaţi inculpaţii, din infracţiunile de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, în infracţiunile de contrabandă prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal. I. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 75 alin. 2 literele a şi b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul AG la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului AG, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului AG, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Sălcioara, pe o perioadă de 100 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. Constată că inculpatul AG a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 22.01.2015, ora 06.00, arestat preventiv începând cu data de 22.01.2015 şi supus măsurii arestului la domiciliu începând cu data de 15.03.2015 până la data de 30.05.2015. În temeiul art. 112 alin. 1 litera e din Codul penal, confiscă la inculpatul AG suma de 3000 de lei, ridicată de la acesta potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 104-105 din dosarul de urmărire penală, volumul I) şi consemnată la CEC BANK, Sucursala Târgovişte, potrivit recipisei nr. 752204/1/28.01.2015 (fila 100 din dosarul de urmărire penală, volumul II). În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra sumei de 658 de lei, ridicată de la inculpatul AG, potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 104-105 din dosarul de urmărire penală, volumul I) şi consemnată la CEC BANK, Sucursala Târgovişte, potrivit recipisei nr. 752204/1/28.01.2015 (fila 100 din dosarul de urmărire penală, volumul II), pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a achitării cheltuielilor judiciare. II. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 75 alin. 2 litera b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul ICI la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului ICI, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului ICI, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei oraşului Târgovişte-Direcţia Salubritate sau al Liceului teoretic „I.H. Rădulescu”, pe o perioadă de 100 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. Constată că inculpatul Ilinca ICI a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 22.01.2015, ora 03.30, arestat preventiv începând cu data de 22.01.2015 şi supus măsurii arestului la domiciliu începând cu data de 15.03.2015 până la data de 30.05.2015. În temeiul art. 112 alin. 1 litera b din Codul penal, confiscă de la inculpatul ICI560 de pachete de ţigări marca Marble, ridicate potrivit procesului verbal de încheiat la data de 13.10.2014 şi depuse la IPJ Dâmboviţa, potrivit dovezii nr. DB/B-000061 din data de 30.01.2015 (fila 107 din dosarul de urmărire penală, volumul II). În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra telefonului mobil marca SAMSUNG, de culoare albă, cu seria IMEI 3566500562 61383, ridicat de la inculpatul ICI, potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 126-127 din dosarul de urmărire penală, volumul I), pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a achitării cheltuielilor judiciare. În temeiul art. 162 din Codul de procedură penală, restituie inculpatului ICI cartela Vodafone cu seria 405193525471 având numărul 0724708006, ridicată de la inculpatul ICI, potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 126-127 din dosarul de urmărire penală, volumul I). III. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 75 alin. 2 literele a şi b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul OIC la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului Oprişan OIC, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului OIC, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei oraşului Târgovişte-Direcţia Salubritate sau al Liceului teoretic „I.H. Rădulescu”, pe o perioadă de 100 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. Constată că inculpatul OIC a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, de la data de 22.01.2015, ora 04.25, arestat preventiv începând cu data de 22.01.2015 şi supus măsurii arestului la domiciliu începând cu data de 15.03.2015 până la data de 30.05.2015. În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra telefonului mobil marca IPHONE 4, de culoare albă, cu seria IMEI 013128000911796, şi asupra sumei de 101 lei, ridicate de la inculpatul OIC, potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 142-143 din dosarul de urmărire penală, volumul I), telefonul mobil fiind depus la IPJ Dâmboviţa, potrivit dovezii nr. DB/B-000065 din data de 30.01.2015 (fila 1036 din dosarul de urmărire penală, volumul II), iar suma de bani consemnată la CEC BANK, Sucursala Târgovişte, potrivit recipisei nr. 754754/1/28.02.2015 (fila 107 bis din dosarul de urmărire penală, volumul II), pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi a achitării cheltuielilor judiciare. În temeiul art. 162 din Codul de procedură penală, restituie inculpatului OIC cartela Vodafone cu seria 407825529590 având numărul 0724708006, ridicată de la inculpatul OIC, potrivit procesului verbal de percheziţie corporală încheiat la data de 21.01.20145 (filele 142-143 din dosarul de urmărire penală, volumul I). IV. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 75 alin. 1 litera d şi alin. 2 literele a şi b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata Ciufu CP la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatei CP, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatei CP, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Aninoasa sau a Arhiepiscopiei Târgoviştei-Mânăstirea Viforâta, pe o perioadă de 70 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpata nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. În temeiul art. 112 alin. 1 litera b din Codul penal, confiscă de la inculpata CP 399 de pachete de ţigări marca Viceroy şi 175 de pachete de ţigări marca Marble, ridicate potrivit procesului verbal de percheziţie domiciliară încheiat la data de 25.10.2014 (filele 21-24 din dosarul de urmărire penală, volumul II) şi depuse la IPJ Dâmboviţa, potrivit dovezii nr. DB/B-000062 din data de 30.01.2015 (fila 106 din dosarul de urmărire penală, volumul II). În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra sumei de 1914,6 lei, ridicată de la inculpata CP, potrivit procesului verbal de percheziţie domiciliară încheiat la data de 25.10.2014 (filele 21-24 din dosarul de urmărire penală, volumul II) şi consemnată la CEC BANK, Sucursala Târgovişte, potrivit recipisei nr. 75221/1/28.01.2015 (fila 98 din dosarul de urmărire penală, volumul II), pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. Restituie inculpatei C**** P********* suma de 1114 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 12830 de lei, achitată părţii civile cu titlu de datorie vamală (chitanţa seria TS271, nr. 10000129187 din data de 30.10.2015 aflată la fila 111 din dosarul instanţei, volumul II), şi suma de 11716,5 lei, reţinută prin prezenta hotărâre ca reprezentând datorie vamală. V. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, art. 75 alin. 1 litera d şi alin. 2 literele a şi b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata UE la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului UE, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului UE, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei oraşului Târgovişte-Direcţia Salubritate sau al Liceului teoretic „I.H. Rădulescu”, pe o perioadă de 70 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpata nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra sumei de 513 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 7482 de lei, achitată de inculpată părţii civile cu titlu de datorie vamală (chitanţa seria TS271, nr. 10000129273 din data de 30.10.2015 aflată la fila 109 din dosarul instanţei, volumul II), şi suma de 6966 lei, reţinută prin prezenta hotărâre ca reprezentând datorie vamală, pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. VI. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal., art. 75 alin. 1 litera d şi alin. 2 literele a şi b din Codul penal, art. 76 alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 79 alin. 1 din Codul penal şi art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata GMC la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. În temeiul art. 67 alin. 2 C. pen., aplică inculpatului GMC, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. 1 lit. b C. pen. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului GMC, cu datele de stare civilă menţionate anterior, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin.1 C.pen.. În baza art. 93 alin.1 C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 litera b C. pen., impune inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei comunei Voineşti sau al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Voineşti, pe o perioadă de 70 de zile. Încredinţează Serviciului de Probaţiune Dâmboviţa supravegherea inculpatei în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse. În baza art. 404 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpata nu respectă cu rea-credinţă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă pe perioada termenului de încercare ori săvârşeşte o nouă infracţiune în acest termen. În temeiul art. 404 alin. 4 litera c C. proc. pen. cu referire la art. 249 din Codul de procedură penală, instituie sechestru asupra sumei de 3632 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 10598,35 de lei, achitată de inculpată părţii civile cu titlu de datorie vamală (chitanţa seria TS271, nr. 10000129181 din data de 30.10.2015 aflată la fila 110 din dosarul instanţei, volumul II), şi suma de 6966 lei, reţinută prin prezenta hotărâre ca reprezentând datorie vamală, pentru garantarea achitării cheltuielilor judiciare În temeiul art. 397 şi art. 25 din Codul de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Regională Vamală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, Parc Industrial Crângul lui Bot, Şoseaua Ploieşti-Târgovişte, strada Conului, nr. 10, judeţul Prahova, şi îl obligă pe inculpatul AG la plata sumei de 179330 lei, reprezentând datorie vamală, pe inculpatul ICI la plata atât a sumei de 81150 de lei, cât şi, în solidar cu inculpatul OIC, la plata sumei de 102 680 de lei, reprezentând datorie vamală. Constată că inculpata CP a achitat suma de 12830 lei, cu titlu de prejudiciu (chitanţa seria TS271, nr. 10000129187 din data de 30.10.2015 aflată la fila 111 din dosarul instanţei, volumul II), inculpata UE a achitat suma de 7482,07 lei, cu titlu de prejudiciu (chitanţa seria TS271, nr. 10000129273 din data de 30.10.2015 aflată la fila 109 din dosarul instanţei, volumul II), şi inculpata GMC a achitat suma de 10598,35 lei, cu titlu de prejudiciu (chitanţa seria TS271, nr. 10000129181 din data de 30.10.2015 aflată la fila 110 din dosarul instanţei, volumul II), sume cu care cu care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice-Ploieşti s-a constituit parte civilă. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii AG şi ICI în faza de urmărire penală, avocat Bondu Laura, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 61/22.01.2015, în cuantum de 1200 de lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata UE în faza de judecată, avocat Stanişte Ion, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1112/02.03.2015, în cuantum de 300 de lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata CP pentru faza de judecată, avocat Bolovan Ileana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1113/02.03.2015, în cuantum de 300 de lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata GMC pentru faza de judecată, avocat Parghel Bogdan, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1111/02.03.2015, în cuantum de 300 de lei rămân în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.01.2017.
Hotarare 35/2017 din 26.01.2017Amână pronunţarea la data de 26.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 19.01.2017.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017Amână pronunţarea la data de 19.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi 05.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2017Amână pronunţarea la data de 05.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.12.2016.
Incheiere de sedinta din 22.12.2016Stabileşte pronunţarea la data de 22.12.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2016.
Incheiere de sedinta din 13.12.2016Respinge ca neîntemeiată cererea de efectuare a unui supliment la expertiza dispusă prin încheierea din data de 21.06.2016. Admite cererea de restituire a telefonului mobil marca Nokia, model 1100, formulată de inculpatul A**** G******* şi, în temeiul art. 162 alin. 5 Cod procedură penală, dispune restituirea către inculpatul A**** G******* a telefonului marca Nokia, model 1100, ridicat potrivit procesului verbal de efectuare a percheziţiei corporale (filele 104-205 din dosarul de urmărire penală, volumul I). În temeiul art. 162 alin. 5 Cod procedură penală, îi pune în vedere inculpatului A**** G******* că are obligaţia să păstreze bunul restituit până la soluţionarea definitivă a cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.12.2016, ora 09:00, sala 6 penal, complet C4 penal, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.11.2016.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorii inculpaţilor în vederea studierii raportului de expertiză şi acordă termen la data de 22.11.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2016.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Amână judecarea cauzei în vederea efectuării expertizei încuviinţate în cauză şi acordă termen la data de 25.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2016.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016Încuviinţează proba cu expertiza contabilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.06.2016.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Amână judecarea cauzei în vederea audierii martorilor încuviinţaţi în cauză şi acordă termen la data de 21.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.06.2016.
Incheiere de sedinta din 07.06.2016Amână judecarea cauzei în vederea citării martorilor cu mandate de aducere şi acordă termen la data de 7.06.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2016.
Incheiere de sedinta din 10.05.2016Amână judecarea cauzei în vederea citării cu mandat de aducere a martorei N.I.A, totodată, urmează a fi citaţi martorii M.M., D.M., N.G,, M.C. şi D.C. şi acordă termen în vederea audierii martorilor la data de 10.05.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.04.2016.
Incheiere de sedinta din 12.04.2016Asupra măsurii preventive a controlului judiciar: În baza art. 362 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. 5 C. proc. pen., cu referire la art. 207 alin. 5 C. proc. pen., revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpaţii A. G., I. C. I. şi O. I. C., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2016. Asupra fondului Amâmă judecarea cauzei în vederea administrării probelor încuviinţate şi acordă termen la data de 12.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.03.2016.
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Amână judecarea cauzei în vederea studierii relaţiilor depuse de partea civilă ANAF şi acordă termen la data de 15.03.2016.
Incheiere de sedinta din 16.02.2016În baza art. art. 362 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. 5 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpaţii A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C*******, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 207 alin. 4 C. proc. pen., mentine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii A**** G*******, cu datele de stare civilă anterior menţionate, I***** C***** I***, cu datele de stare civilă anterior menţionate, şi O****** I**** C*******, cu datele de stare civilă anterior menţionate. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţa a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.02.2016În temeiul art. 375 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 349 alin. 2 C. proc. pen., respinge cererile formulate de inculpaţii A**** G*******, I***** C***** I***, O****** I**** C*******, C**** P*********, U**** E**** şi Gămănescu Mihaela Cornelia de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 C. proc. pen., având în vedere că instanţa apreciază că probele nu sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2016.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Stabileşte termen pentru pronunţare asupra cererilor formulate de inculpaţi cu privire la procedura simplificată la data de 21.01.2016. Amână cauza pentru comunicarea relaţiilor solicitate de către instanţă de la ANAF,la data de 16.02.2016.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016Asupra măsurii preventive: În baza art. art. 362 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. 5 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpaţii A**** G*******, , I***** C***** I***, zis ,,Coco şi O****** I**** C*******, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 207 alin. 4 C. proc. pen., mentine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790 şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen., până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţa a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.12.2015. Asupra fondului cauzei: Amână cauza pentru comunicrea relaţiilor solicitate de la partea civilă şi fixează termen de judecată la data de 19.01.2016.
Incheiere de sedinta din 08.12.2015amână cauza pentru lipsa apărătorilor aleşi, av.Pană Nicolae şi Turcu Elena, asistenţa juridică fiind obligatorie şi fixează termen de judecată la data de 08.12.2015.
Incheiere de sedinta din 03.11.2015În baza art. art. 348 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. 7 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790 şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 207 alin. 4 C. proc. pen., mentine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790 şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţa a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 08.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 08.09.2015Asupra verificării competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală: În temeiul art. 346 alin. 3 lit. a C. proc. pen., restituie cauza privind pe inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, , zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790, O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, Gămănescu Mihaela Cornelia, domiciliată în comuna Tătărani, sat Tătărani, jud.Dâmboviţa, nr.179, CNP *********1820, U**** E****, domiciliată în Târgovişte, str.Crăiţelor, bl.3, sc.C, apt.11, judeţ Dâmboviţa, C**** P*********, domiciliată în comuna Aninoasa, sat Viforâta, str.Mihai Viteazu, nr.215, judeţ Dâmboviţa, CNP *********1788, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen., la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.07.2015. Asupra măsurii preventive a controlului judiciar: În baza art. art. 348 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. 7 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate faţă de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, , zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790, O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prevăzute de art. 270 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 35 alin. 1 C. pen. În baza art. 207 alin. 4 C. proc. pen., mentine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C*******, până la o nouă verificare conform legii. Modifică măsura controlului judiciar, în sensul că înlocuieşte obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Dâmboviţa, cu obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Menţine celelalte obligaţii stabilite în sarcina inculpaţilor prin încheierea din data de 22.05.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în prezentul dosar. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţa a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13.07.2015.
Incheiere camera preliminara din 13.07.2015stabileşte termen de soluţionare la data de 1307.2015
Incheiere camera preliminara amânare pronunţare din 10.07.2015amână cauza pentru lipsă apărare şi pentru îndeplinirea procedurii de citare cu partea civilă ANAF- Biroul Vamal de Interior Dâmboviţa, pentru când va fi citat prin agent procedural, la data de 10.07.2015.
Incheiere camera preliminara din 07.07.2015În baza art. 348 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 242 alin. 2 şi art. 214 şi următoarele C. proc. pen., înlocuieşte măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie şi al Niculinei, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen., I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovişte, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********1790, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen. şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovişte, CNP *********2506, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1 C. pen., cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpaţilor A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C******* respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art. 215 alin. 2 C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpaţilor A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C******* să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dâmboviţa decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) sa nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii Udrea Costin Alexandru, Petrache Laura, Ilinca Ilie Marian, Oprişan Emilia Ionea, Ilinca Silvia, Negoiţă Iuliana Adina, Alecu Vasile, Alecu Niculae Dumitru, Oneaţă Mihai, Măcriş Maria, Dedu Marius Nicolae, Nica Gheorghe, Mihălcioiu Florin, Duţu Constantin, Ilina Gheorghe, Muşat Lucreţia, Stoica Gheorghe şi Rada Ana Maria. În baza art. 215 alin. 3 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C******* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 22.05.2015, ora 13.00.
Incheiere camera preliminara din 22.05.2015În baza art. 348 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. 6 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Amuza Girogian, fiul lui Ilie şi Niculina, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăreşti, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, jude? Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural şi Elena, născut la data de 12.03.1967, în Târgovi?te, domiciliat în Târgovişte, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********1790. şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan şi Irina, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********2506, În temeiul art. 242 C. proc. pen. raportat la art. 211 C. proc. pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, formulată de inculpatul A**** G*******. În temeiul art. 221 alin. 6 C. proc. pen., încuviinţează ca inculpatul O****** I**** C******* fiul lui Ioan şi Irina, născut la data de 30.06.1981, în Târgovişte, judeţ Dâmboviţa, domiciliat în Târgovişte, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţ Dâmboviţa, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********2506 să se deplaseze, în perioada 27.04.2015-01.08.2015, în intervalul orar 06.30-17.00, la Şcoala Vişina, din comuna Vişina, judeţul Dâmboviţa, unde societatea DUROPLAST S.R.L., cu sediul în Târgovişte, str. Libertăţii, nr. 2, judeţul Dâmboviţa, la care inculpatul este angajat, execută lucrări de construcţii. Menţine restul obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului A**** G*******, prin încheierea din camera de consiliu din data de 10.03.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015, în sarcina inculpatului I***** C***** I***, prin încheierea din camera de consiliu din data de 13.03.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015 şi în sarcina inculpatului O****** I**** C*******, prin încheierile din camera de consiliu din data de 13.03.2015 şi data de 07.04.2015, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015. În baza art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 8 C. proc. pen., prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpaţilor, organelor de politie de la domiciliul acestora, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, organelor de frontieră şi Serviciului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dâmboviţa. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.04.2015, ora 14.
Incheiere camera preliminara din 27.04.2015amână cauza la 27.04.2015, la cererea apărătorului inculpatului pentru a depune la dosar înscris din care să rezulte accesul acestuia pentru pct. de lucru din com.Vişineşti.
Incheiere camera preliminara din 21.04.2015Admite în parte cererile formulate de inculpaţi. Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 3212/P/2014, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte în ceea ce priveşte descrierea incompletă a acuzaţiei aduse inculpaţilor. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 14.04.2015.
Incheiere camera preliminara din 14.04.2015cu privire la măsura arestării preventive: În baza art. 348 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. 6 C. proc. pen. cu referire la art. 207 alin. 4 C. proc. pen., menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţii Amuza Girogian, fiul lui Ilie ?i Niculina, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăre?ti, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen., I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural ?i Elena, născut la data de 12.03.1967, în Târgovi?te, domiciliat în Târgovi?te, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********1790, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen. şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan ?i Irina, născut la data de 30.06.1981, în Târgovi?te, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în Târgovi?te, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********2506, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen., prin încheierile din camera de consiliu din data de 10.03.2015 şi data de 13.03.2015, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015, până la o nouă verificare conform dispoziţiilor legale. În temeiul art. 221 alin. 6 C. proc. pen., încuviinţează ca inculpatul O****** I**** C******* să părăsească imobilul situat în Târgovişte, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţul Dâmboviţa, de luni până vineri, inclusiv, în intervalul orar 08.30-17.30 (interval în care este cuprinsă şi perioada necesară deplasării de la domiciliu, la locul de muncă şi de la locul de muncă, la domiciliu), pentru a se prezenta la locul de muncă, la societatea DUROPLAST S.R.L., cu sediul în Târgovişte, str. Libertăţii, nr. 2, judeţul Dâmboviţa. Menţine restul obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului A**** G*******, prin încheierea din camera de consiliu din data de 10.03.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015 şi în sarcina inculpaţilor O****** I**** C******* şi I***** C***** I***, prin încheierea din camera de consiliu din data de 13.03.2015, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Târgovişte, în dosarul nr. 1427/315/2015. În baza art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 221 alin. 8 C. proc. pen., prezenta încheiere se va comunica de îndată inculpaţilor, organelor de politie de la domiciliul acestora, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, organelor de frontieră şi Serviciului de Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Dâmboviţa. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.04.2015, ora 14,20, iar cu privire la excepţiile invocate stabileţte termen de soluţionare la 14.04.2015.
Incheiere camera preliminara din 07.04.2015amână pronunţarea la 07.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2015În baza art. 348 alin. 1 C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. 6 C. proc. pen. şi art. 242 alin. 2 C. proc. pen. cu referire la art. 202 C. proc. pen. şi art. 218 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul O****** I**** C*******, fiul lui Ioan ?i al Irinei, născut la data de 30.06.1981, în Târgovi?te, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în Târgovi?te, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********2506, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7/U/22.01.2015 şi faţă de inculpatul I***** C***** I***, fiul lui Natural ?i al Elenei, născut la data de 12.03.1967, în Târgovi?te, domiciliat în Târgovi?te, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********1790, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/U/22.01.2015, cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 221 alin. 1 C. proc. pen., impune inculpaţilor obligaţia de a nu părăsi imobilele următoare: în cazul inculpatului O****** I**** C*******, imobilul din Târgovişte, str. Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39 A, sc. C, et. 4, ap. 30, judeţul Dâmboviţa, iar în cazul inculpatului I***** C***** I***, imobilul din Târgovişte, str. Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, judeţul Dâmboviţa, fără permisiunea instanţei de judecată. În baza art. 221 alin. 2 C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul O****** I**** C******* are următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - sa nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii Udrea Costin Alexandru, Petrache Laura, Ilinca Ilie Marian, Ilinca Silvia, Negoiţă Iuliana Adina, Alecu Vasile, Alecu Niculae Dumitru, Oneaţă Mihai, Măcriş Maria, Dedu Marius Nicolae, Nica Gheorghe, Mihălcioiu Florin, Duţu Constantin, Ilina Gheorghe, Muşat Lucreţia, Stoica Gheorghe şi Rada Ana Maria. În baza art. 221 alin. 2 C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul I***** C***** I*** are următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - sa nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii Udrea Costin Alexandru, Petrache Laura, Oprişan Emilia Ionea, Negoiţă Iuliana Adina, Alecu Vasile, Alecu Niculae Dumitru, Oneaţă Mihai, Măcriş Maria, Dedu Marius Nicolae, Nica Gheorghe, Mihălcioiu Florin, Duţu Constantin, Ilina Gheorghe, Muşat Lucreţia, Stoica Gheorghe şi Rada Ana Maria. În baza art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează cu verificarea periodică a respectării măsurii arestului la domiciliu precum şi a respectării obligaţiilor de către inculpaţi organele de politie în a căror rază teritoriala se afla imobilele menţionate anterior. În temeiul art. 242 alin. 5 C. proc. pen. raportat la art. 211 C. proc. pen., respinge, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpatul O****** I**** C*******. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 13.03.2015.
Incheiere camera preliminara din 13.03.2015În temeiul art. 242 alin. 2 C. proc. pen. cu referire la art. 202 C. proc. pen. şi art. 218 C. proc. pen., admite cererea inculpatului A**** G*******, fiul lui Ilie ?i Niculina, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăre?ti, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art. 242 alin. 2 C. proc. pen. cu referire la art. 202 C. proc. pen. şi art. 218 C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul A**** G*******, fiul lui Ilie ?i Niculina, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăre?ti, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213 arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 5/U/22.01.2015, cu măsura arestului la domiciliu. În baza art. 221 alin. 1 C. proc. pen., impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, judeţul Dâmboviţa, fără permisiunea instanţei de judecată. În baza art. 221 alin. 2 C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - sa nu comunice direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii Udrea Costin Alexandru, Petrache Laura, Ilinca Ilie Marian, Oprişan Emilia Ionea, Ilinca Silvia, Negoiţă Iuliana Adina, Alecu Vasile, Alecu Niculae Dumitru, Oneaţă Mihai, Măcriş Maria, Dedu Marius Nicolae, Nica Gheorghe, Mihălcioiu Florin, Duţu Constantin, Ilina Gheorghe, Muşat Lucreţia, Stoica Gheorghe şi Rada Ana Maria. În baza art. 221 alin. 4 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează cu verificarea periodică a respectării măsurii arestului la domiciliu precum şi a respectării obligaţiilor de către inculpat organele de politie în a căror rază teritoriala se afla imobilul menţionat anterior. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 10.03.2015.
Incheiere camera preliminara din 10.03.2015In baza art. 348 alin. 2 NCPP rap. la art. 207 alin. 2 NCPP, constata legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive luata fata de inculpaţii A**** G*******, fiul lui Ilie ?i Niculina, născut la data de 25.09.1962, în comuna Văcăre?ti, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în comuna Sălcioara, sat Podu Rizii, nr. 254, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, numărul 675380, eliberat la data de 02.10.2013 de SPCLEP Titu, CNP *********4213, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen., I***** C***** I***, zis ,,Coco,, fiul lui Natural ?i Elena, născut la data de 12.03.1967, în Târgovi?te, domiciliat în Târgovi?te, strada Avram Iancu, nr. 15, bl. 49, et. 4, ap. 21, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 629182, eliberat la data 09.12.2012 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********1790, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen. şi O****** I**** C*******, fiul lui Ioan ?i Irina, născut la data de 30.06.1981, în Târgovi?te, jude? Dâmbovi?a, domiciliat în Târgovi?te, strada Cpt. Tudorică Popescu, nr. 43, bl. 39A, sc. C, et. 4, ap. 30, jude? Dâmbovi?a, posesor CI, seria DD, nr. 539023, eliberată la data de 17.05.2011 de SPCLEP Târgovi?te, CNP *********2506, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, prevăzută de art. 270, al. 1, şi 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplicarea art. 35, al. 1, C. pen. In baza art. 207 alin. 4 Cod pr.penala mentine arestarea preventiva a inculpaţilor A**** G*******, I***** C***** I*** şi O****** I**** C*******, cu datele de stare civila mai sus mentionate, arestaţi preventiv in baza mandatelor nr. 5, 6, 7,/U/P/22.01.2015 emise de Judecatoria Targoviste in dosarul nr. 449/315/2015, până la o nouă verificare conform legii. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.02.2015, ora 19:00.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.02.2015