S* N** M**** D*** S**
DebitorAprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune plata către lichidator, din fondul de lichidare constituit conform art.39 alin.4 din Legea nr.85/2014, a sumei de 1500 lei exclusiv TVA, reprezentând remuneraţia stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii falimentului şi a sumei de 245 lei, reprezentând cheltuieli de procedură. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.12.2015.
Hotarare 10390/2015 din 21.12.2015Având nevoie de timp pentru a deliberea amână pronunţarea la data de 21.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.12.2015pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor, amână judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Ia act de hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 3.03.2015 privind desemnarea administratorului special al debitoarei în persoana lui Granciu Marian. Ia act de confirmarea în calitate de administrator judiciar a SCP CENTRUM LEX SPRL cu onorariul de 1500lei/lună + TVA şi 5% din sumele obţinute din vânzarea de bunuri şi recuperarea de creanţe, potrivit hotărârii Adunării Creditorilor din data de 20.05.2015. În temeiul art. 145, alin. (1), lit. D raportat la art. 97, alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului S* N** M**** D*** S** . În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidatorul judiciar, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Dispune întocmirea şi predarea de către administratorul judiciar sau de administratorul special, după caz, către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror alte tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii.. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzut la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 13.07.2015; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al acestora – 13.08. 2015; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 7 zile de la publicarea tabelului suplimentar în Buletinul procedurilor de insolvenţă; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 13.09 2015. Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe SCP CENTRUM LEX SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 146, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99, alin. (3) din aceiaşi lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145, alin. (2), lit. e), debitorului şi oficiului registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59, alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Fixează termen administrativ de control pentru analiza stadiului continuării procedurii la 24.09.2015. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2015.
Hotarare intermediara 5008/2015 din 28.05.2015Admite cererea formulată de administratorul judiciar. În temeiul disp. art.100 alin.2/Legea nr.85/2014, dispune prelungirea termenelor stabilite prin încheierea civilă din 12.02.2015, astfel: - Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 30.04.2015; - 15.05.2015; - Termenul limită pentru data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 20.05.2015; Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 23.04.2015.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Admite cererea debitorului S* N** M**** D*** S**, CUI 28099797. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 30.03.2015; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 20.04.2015; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 16.05.2015; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 26.04.2015. Desemnează administrator judiciar provizoriu pe SCP CENTRUM LEX SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 3.000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 28.05.2015. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2015.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015Pentru a se depune de către debitor certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului şi o declaraţie sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea acţivităţii,potrivit art.67 lit.h din legea 85/2014.
Incheiere de sedinta din 29.01.2015