D**** F*****
InculpatÎn baza art.335 al.1 N.C.pen. cu aplicarea art. cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 43 al. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul D**** F***** la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 67 alin. (1) C.pen., aplică inculpatului D**** F***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) C.pen. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., aplică inculpatului D**** F***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii instanţei şi pană când pedeapsa principală va fi considerată ca executată. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.11.2015.
Hotarare 269/2015 din 05.11.2015la data de 05.11.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2015La data de 04.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2015În vederea audierii martorului din rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 24.06.2015Pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 13.05.2015Respinge excepţia invocată de inculpat cu privire la nulitatea absolută a urmăririi penale raportat la omisiunea audierii unui martor în faza de urmărire penală ca neîntemeiată. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6261/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea privind pe inculpatul D**** F***** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 al. 1 C.pen. şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D**** F*****. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 01.04.2015
Incheiere camera preliminara din 01.04.2015