V***** I**
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi alin.(2) Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. (10) Cod procedură penală condamnă pe inculpatul V***** I** la pedeapsa de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, faptă prev. de art. 86 alin. (1) din OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Codul penal. În baza art.71 din Codul penal din 1968 rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.(a) teza a II-a şi lit.(b) din Codul penal din 1968. În baza art.86 ind.1 din Codul penal din 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit conform art.86 ind.2 alin. (1) din Codul penal din 1968. În baza art.86 ind.3 alin. (1) din Codul penal din 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă; Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 alin.(1) din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 alin.(2) din Codul penal din 1968 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor impuse de instanţă. În baza art.71 alin. (5) din Codul penal din 1968 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 498/2016 din 23.02.2016Stabileşte pronunţarea la 23.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2016În baza art. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instan?ei cu rechizitoriul nr. 941/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Giurgiu privind pe inculpatul V***** I**, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată. În baza aceluiaşi text de lege constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat, fixând termen de fond la data de 08.02.2016, ora 08.30, cu citarea inculpatului, emiterea unei adrese către IPJ Călăraşi-Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative în vederea comunicării fişei de cazier judiciare actualizate ale inculpatului. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 18.12.2015amână pronun?area la 18.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2015