A***** I*** G******
InculpatÎn baza art. 334 alin. 2 Cod penal, stabileşte pentru inculpatul A***** I*** G******, pedeapsa de: - 210 (două sute zece) zile amendă în cuantum de câte 10 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În baza art. 334 alin. 1 Cod penal stabileşte pentru acelaşi inculpat pedeapsa de: - 230 (două sute treizeci) zile amendă în cuantum de câte 10 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 230 (două sute treizeci) zile amendă în cuantum de câte 10 lei, pe care o va spori cu 70 de zile amendă, rezultând o pedeapsă de: - 300 (trei sute) zile amendă în cuantum de câte 10 lei. În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 300 zile amendă stabilită pentru inculpat, pe durata unui termen de încercare de 2 ani. În baza art. 85 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad la datele fixate de acesta b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa c) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea. d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În baza art. 83 alin. 4 Cod penal atenţionează pe inculpat să aibă pe viitor o conduită corespunzătoare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere instituite or a obligaţiilor impuse. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 aprilie 2017.
Hotarare 764/2017 din 20.04.2017Amână pronunţarea la data de 20.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2017Stabileşte termen de pronunţare la data de 11.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017T: 06.04.2017 - pt. a se revenii cu adrese către autorităţile din Belgia.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017T: 16.02.2017 - faţă de lipsa răspunsului la adresele emise de instanţă.
Incheiere de sedinta din 19.01.2017T: 19.01.2017 - pt. a se revenii cu adresă.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016T: 24.11.2016 - faţă de lipsa răspunsului la adresa instanţei.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016T.13.10.2016 pentru repetarea adresei către autorităţile belgiene.
Incheiere de sedinta din 08.09.2016T: 08.09.2016 - pt. a se revenii cu adresă către autorităţile din Belgia.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016T: 09.06.2016 - pt. a se revenii cu adresa emisă la termenul anterior de către instanţă.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016T: 19 mai 2016, pentru repetarea adresei către autorităţile belgiene.
Incheiere de sedinta din 21.04.2016T: 21 aprilie 2016, pentru repetarea adresei către autorităţile belgiene.
Incheiere de sedinta din 24.03.2016Repune pe rol cauza şi fixează termen de judecată la data de 24 martie, pentru emiterea unei cereri de asistenţă judiciară internaţională.
Incheiere de sedinta din 01.03.2016Stabileşte termen de pronunţare la data de 01.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2016Dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen de judecată la data de 25.02.2016.
Incheiere finala dezinvestire 51/2016 din 28.01.2016