M**** N***** G*****
InculpatDosar nr. 14508/212/2015 HOT. 11.12.2015 În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p. stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului MOGOI NARCIS GEORGE (), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 cod penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, avocat Buşu Georgiana Naciadis, în cuantum de 520 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2015 Preşedinte, Ştefania Pîrlogea
Hotarare 1507/2015 din 11.12.2015DELIBERAREA SI PRONUNTAREA VOR AVEA LOC LA DATA DE 11.12.2015.
deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 04.12.2015.
deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 20.11.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015pentru a fi depuse inscrisuri în circumstanţiere, acorda termen la 12.11.2015.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015Dosar nr.14508/212/2015 ÎNCHEIERE 06.08.2015 În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 18461/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul M**** N***** G***** trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. 1 din C. penal . Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** N***** G***** . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06 august 2015. Judecător de Cameră Preliminară, Ştefania Pîrlogea
Incheiere camera preliminara din 06.08.2015