Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 416 Cod procedură civilă constată perimată acţiunea formulată de reclamantul PANAIT FLORIAN în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R. (cu sediul în Bucureşti, B-dul. Dinicu Golescu, nr. 38, Sector 1). Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată azi, 03.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 74/2020 din 03.03.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale nr.3 a judecătorilor din cadrul Tribunalului Călăraşi din data de 22.01.2020, în care s-a decis o formă de protest constând în suspendarea activităţii pe o perioadă nedeterminată, şi că se vor judeca numai cauzele urgente printre care nu face parte şi prezenta cauză, apreciază cauza în stare de amânare.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020În baza art. 413 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă. Dispune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4299/2/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică.
Incheiere suspendare din 21.01.2016